
Cătălin Botezatu nu se sfiește să mărturisească public tabieturile sale sexuale, precum și preferințele din pat, recunoscånd, fără niciun fel de inhibiții, că a practicat sexul în grup. Cu toate acestea, designerul susține că mai are anumite rețineri de la unele practici în materie de sex.
La capitolul iubire, Botezatu spune că își pierde capul și că iubește cu toată ființa lui și adoră să seducă și să fie sedus. „Atunci cånd iubesc nu mai țin cont de nimic. Nu mai există orgolii sau principii. Îmi place să seduc și să fiu sedus. În momentul de față spun te iubesc carierei mele și femeilor pasagere din viața mea, fie că sunt ele femei de-o noapte, de o săptămånă sau de-o lună“, a declarat Cătălin Botezatu pentru emisiunea „D-Paparazzi“, citat de adpm.ro.
În ceea ce privește sexul, designerul admite că a întrecut anumite limite, dar sunt și lucruri pe care nu le-ar încerca, ca spre exemplu sexul cu o minoră. „Atunci cånd vine vorba de sex recunosc că am depășit anumite limite, însă sunt unele lucruri pe care nu le-aș încerca niciodată. Spre exemplu, nu aș face niciodată sex cu o minoră. Mi se pare total deplasat acest lucru. Au fost fete care au vrut să mă cucerească spunånd că au peste 18 ani, dar ele aveau doar 14-15 ani. Îmi plac fiarele și felinele, însă doar cele peste 18 ani“, a mai spus Bote.
Mai mult, Cătălin a afirmat că este adeptul sexului în trei, numit și ménage à trois, dar a recunoscut, totodată, că a avut și relații sexuale cu mai multe femei și bărbați deodată. „Sunt adeptul sexului în trei. Am făcut de mai multe ori ménage à trois, atunci cånd iubita mea și-a dorit să fie împărțită cu altă femeie. Am făcut și sex în patru cu mai multe femei și cu mai mulți bărbați“, a subliniat designerul.
Georgiana Moroșan
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















