Home Imobiliare Ionut Popescu vrea sa supraimpoziteze casele de peste 100 de metri patrati

Ionut Popescu vrea sa supraimpoziteze casele de peste 100 de metri patrati

DISTRIBUIŢI

O noua gafa a ministrului finantelor, Ionut Popescu, este taxata dur de reprezentantii pietei imobiliare si de cei ai societatii academice. Potrivit unui anunt recent al demnitarului, -vilele si masinile de lux vor fi supraimpozitate-. Ideea in sine ar fi laudabila, in Romania impunandu-se, intr-adevar, o impozitare progresiva a acestor bunuri. Dar, conform proiectului de lege anuntat de Popescu, va fi considerata vila de lux orice casa a carei suprafata construita depaseste 100 de metri patrati. -A considera lux o casa de 100 de metri patrati, adica majoritatea caselor din orase si chiar de la tara, este un nonsens-, sunt de parere expertii imobiliari, considerand ca -acest proiect anuntat de ministrul Ionut Popescu pare mai degraba a fi o gluma facuta la o cafea-. Si societatea academica considera ca guvernul este pe cale sa faca o gafa de proportii daca va agrea proiectul de lege, in forma anuntata de ministrul finantelor.

Anuntul recent al ministrului finantelor, Ionut Popescu, potrivit caruia va creste impozitarea in cazul vilelor si al masinilor de lux a starnit reactii contradictorii, atat din partea societatii civile, cat si a specialistilor din piata imobiliara. -Impozitul pe proprietatea imobiliara trebuia de multa vreme reformat. Dar, asa cum planuieste s-o faca si dupa cum prezinta public masura zilele acestea, guvernul este pe cale sa comita o gafa-, avertizeaza Societatea Academica din Romania. In acelasi timp, expertii imobiliari considera ca este un nonsens sa consideri -lux in 100 de metri patrati-.

Saptamana trecuta, ministrul finantelor, Ionut Popescu, si-a anuntat intentia de a majora impozitele platite de romani pentru masinile de lux si vile. Echitabil am putea spune, pentru ca nu e normal ca cel care sta intr-un palat si se plimba cu mii de cai putere sa plateasca la fel ca cel care locuieste intr-o garsoniera si merge la serviciu cu o Dacie. Insa, daca legea se va aplica in forma initiata de ministrul finantelor, aproape toata Romania va deveni -pe hartie- un domeniu imobiliar de lux. Potrivit proiectului, pentru a fi considerata casa de lux, locuinta trebuie sa aiba peste 100 de metri patrati.

-Lux in 100 de metri patrati – un nonsens-

Ideea in sine, respectiv cea de impozitare progresiva, este laudabila, spun reprezentantii societatii civile si cei din domeniul imobiliar. Dar, forma sub care a anuntat ministrul Popescu proiectul lasa mult de dorit. -E un nonsens sa vorbesti de lux in 100 de metri patrati. Cred ca a fost mai mult o discutie la o cafea, pentru ca nu pot crede ca un demnitar ar putea avea un asemenea discurs frivol-, ne-a declarat, ieri, Artur Silvestri, profesor de gestiune imobiliara. La randul lor, si agentiile imobiliare considera ca ministrul Popescu face aprecieri nepotrivite, incluzand casele de 150 de mp, spre exemplu, la capitolul -vile de lux-. -Trebuie stabilita o valoare minima a imobilului de la care sa se stabilesca un anumit nivel al impozitului, caci aceasta apreciere, potrivit careia casele de peste 100 de metri patrati vor fi impozitate cu mai mult, este nepotrivita-, ne-a precizat, ieri, Gabriel Zamfir, presedintele Uniunii Nationale a Agentiilor Imobiliare (UNAI).

Proiectul de lege in forma anuntata, contestat vehement

-In mod just, o proprietate trebuie sa aiba anumite caracteristici pentru a o numi de lux. Una e sa locuiesti intr-un apartament cu patru camere situat undeva in Rahova, care are 100 de metri patrati, si alta e sa ai o vila, chiar cu aceeasi suprafata, dar -dotata- cu piscine, garaje, helestee si alte lucruri intr-adevar de lux-, apreciaza Gabriel Zamfir, subliniind in acelasi timp ca -un astfel de proiect ar trebui sa faca obiectul unei dezbateri publice foarte serioase-.

-Acest subiect trebuie discutat si dezbatut neaparat cu specialistii din domeniu-, este de parere si Artur Silvestri, motivand ca pietele imobiliare din Uniunea Europeana, unde s-a pretat o astfel de impozitare progresiva, prezinta anumite elemente care nu exista in piata imobiliara autohtona. -Este adevarat ca mecanismele de impozitare sunt progresive in UE, dar sunt cu mult diferite fata de cele ce se doresc a se introduce in Romania. In momentul in care vrei sa introduci o astfel de impozitare trebuie sa dispui, in paralel, si de alte elemente. Spre exemplu, in Franta exista deductibilitati foarte ridicate. Or, la noi nu este vorba de nimic asemanator-, a subliniat Silvestri.

Legat de acelasi subiect, societatea civila considera ca Finantele nu trebuie sa se grabeasca si sa actioneze pripit in acest sens. -Ministerul de Finante greseste ca procedeaza grabit si imprevizibil in aceasta chestiune delicata, in care nu are nici experienta, nici baze de date actualizate. O reforma de o asemenea importanta trebuie facuta cu consultarea autoritatilor locale caci, in fond, aceasta este sursa lor de venit, si nu a guvernului-, apreciaza Societatea Academica Romana.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.