Home În Lume Vinere neagra pentru britanici

Vinere neagra pentru britanici

DISTRIBUIŢI

Ieri a fost o zi de cosmar pentru britanici. Dar nu pentru ca ar fi fost atacati din nou, ci pentru ca British Airways a intrat in greva spontana, iar posturile de radio au transmis nonstop avertismente legate de traficul pe sosele.

Conform Fundatiei RAC, la 12 august s-au inregistrat, in fiecare an, cele mai multe accidente rutiere. Drept care mass-media s-a pregatit din timp cu avertismente, ziarele si posturile de radio starnind panica in randul soferilor. Exista si explicatii pentru faptul ca vinerea este o zi riscanta: pe de-o parte, oboseala acumulata in timpul saptamanii, iar pe de alta parte, scaderea atentiei soferilor, din cauza efectului -vine weekend-ul-. Ramane un mister cum s-a ajuns la data de 12 august, dar -Sky News- remarca faptul ca statisticile dovedesc ca este cea mai periculoasa zi pe soselele din Marea Britanie. Edmund King, directorul executiv al Fundatiei RAC, organizatia care a realizat studiul, a declarat ca cea mai aglomerata ruta este autostrada M25 din vestul Angliei.

Somnul pe scaune

Pericolul de pe sosele a fost -asortat- ieri cu mania celor 80.000 de calatori blocati pe aeroportul din Heathrow. Compania British Airways s-a confruntat cu o greva spontana a personalului, care a blocat mii de pasageri pe cel mai aglomerat aeroport din Europa. Multi dintre ei au fost nevoiti sa-si petreaca noaptea pe scaunele incomode din salile de asteptare.

Sute de angajati ai companiei, printre care si cei care asigura incarcarea si descarcarea bagajelor, au intrerupt lucrul, in semn de solidaritate cu un grup de salariati demisi de firma care asigura mesele pasagerilor. Acestia au fost concediati pentru ca au refuzat sa lucreze impreuna cu muncitori angajati temporar de companie, pentru a face fata cererilor crescute de peste vara.

Potrivit relatarilor, pasagerii nu au fost informati decat cu foarte mare intarziere despre ce se intampla. Intai li s-a spus ca e vorba doar de o intarziere a decolarilor, dupa care au fost lasati sa astepte cateva ore pana cand au fost anuntati ca zborurile companiei British Airways au fost anulate.

Pagube

Directorul executiv al aeoportului, Mick Temple, a anuntat ieri dupa-amiaza ca perturbarile din traficul aerian ar putea dura cateva zile, chiar daca greva urma sa ia sfarsit la 18.00 ora locala. Conflictul s-ar putea sa nu se incheie, avand in vedere ca, din cauza celor cateva sute de angajati, British Airways a pierdut 10 milioane de lire sterline. Iar daca greva se prelungeste, suma ar creste semnificativ. Impactul financiar al crizei s-ar putea reflecta asupra salariilor, ceea ce ar declansa noi probleme. Compania britanica de transport aerian tocmai a anuntat un profit de 415 milioane de lire sterline anul trecut, ceea ce a transformat-o in cea mai profitabila din lume.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.