In asteptarea unui raspuns al Ucrainei

Ceea ce trebuia sa se intample, s-a intamplat: Bucurestiul a depus la Haga dosarul privind delimitarea granitelor maritime si a zonele excluse ale Romaniei si Ucrainei din Marea Neagra. De regula, judecarea unor astfel de cazuri dureaza ani de zile, decizia fiind insa definitiva si obligatorie pentru ambele parti. Prognozele nu-si au inca rostul. Mai ales ca mingea este, acum, in terenul celor de la Kiev.

In absenta unei reactii oficiale la demersul Romaniei, presa de la Kiev, mai ales cea electronica, a preluat imediat stirea. Dar s-a abtinut de la comentarii acide. Au asteptat, probabil, un semnal din partea celor sus pusi, un gest care sa le indice directia de urmat: indiferenta sau luarea de atitudine. Iar daca e de criticat, cine sa fie tinta: diplomatia de la Kiev, conducerea tarii, in general, sau liderii de la Bucuresti? In ultima instanta nu trebuie uitate toate acele promisiuni solemne si intelegeri convenite atat la nivel de sefi de stat, cat si de ministri de externe, ca toate neintelegerile dintre noi trebuie rezolvate pe cale amiabila, fara instante internationale, fara circ si tam-tam. Si totusi s-a ajuns aici. Judecand dupa actiunile Kievului in cealalta mare problema care confrunta tarile noastre – canalul de pe Bistroe – este evident ca Ucraina nu are de gand sa cedeze usor. De altfel, presa de ieri dadea de inteles ca partea ucraineana pregateste un raspuns, intentionand sa trimita la acelasi tribunal international al ONU propria ei argumentatie, propria ei viziune asupra chestiunii date. Iar totul se reduce la statutul Insulei Serpilor, acea bucata de uscat de 20 de hectare, considerata de Romania o stanca, iar de Ucraina un fel de rai pe pamant. Daca judecatorii vor ajunge la concluzia ca fasia de uscat poate fi locuita, victoria va apartine Kievului care, de altfel, a depus eforturi uriase pentru a conferi insulei un aspect uman. Degeaba insa: piatra tot piatra ramane.