
Foștii soți Borcea, Mihaela și Cristi, au atras aproape toată atenția mediatică de la divorț încoace, a urmat apoi marea nuntă a acționarului dinamovist cu Alina Vidican, interviurile cu fosta nevastă suferindă, toate părând a fi însă doar o rampă de lansare pentru afacerile lor. Deși nu a existat un război între Mihaela și Cristi Borcea legat de divorțul lor, cei doi se întrec însă în afaceri, care de care mai prospere, după cum și le laudă chiar ei. Cristi Borcea a profitat din plin de publicitatea primită de la separarea de Mihaela și de la nunta cu Alina și a găsit un moment prielnic pentru a-și deschide o nouă afacere peste ocean, la Miami, locul unde ani la rând s-a iubit cu actuala soție, pe atunci amantă. Acesta a cumpărat un restaurant, „La Vendetta”, al cărui nume l-a legat imediat de celebrul gangster Al Capone. Folosindu-se de numele mafiotului, Borcea a vuit în toată presa că în acest restaurant, care acum îi aparține, obișnuia să ia micul-dejun Al Capone. Lucrurile sunt însă mai departe de adevăr, deoarece gangsterul obișnuia să frecventeze numeroase localuri, și nu unul în mod special, iar în perioada în care mai ajungea la numitul restaurant, din Capone nu mai rămăsese nici umbra a ceea ce fusese odată. El suferea de neurosifilis și nu mai era persoana dominantă și puternică de altădată, nu mai reprezenta nimic. Mai mult, restaurantul cu care se tot fălește domnul Borcea și care ar urma să fie noua ocupație a soției lui Alina ar fi fost, în trecut, un bordel. Evident, acest aspect a fost „uitat” de acționarul dinamovist. Și dacă noua doamnă Borcea are restaurant, nici fosta nu se putea lăsa mai prejos. Prin urmare, Mihaela Borcea bate și ea fierul cât e cald și își promovează atât salonul, cât și o dietă minune, care te-ar ajuta să slăbești într-un timp record. Aceasta și-a adus partenerii de afară pentru a promova așa-zisa dietă minune, folosindu-se și ea de un alt nume cu rezonanță, Silvio Berlusconi, care ar fi slăbit 4 kg în doar 8 zile cu acest regim. De asemenea, fosta doamnă Borcea a adus-o la salon și pe Viorica din Clejani, pentru a o convinge să slăbească cu ajutorul ei, dar cântăreața nu a părut dispusă să dea ciolanele afumate, fasolica și fripturica pe produse bio.
Georgiana Moroșan
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















