Home În Lume Un incendiu a provocat moartea a 14 copii

Un incendiu a provocat moartea a 14 copii

DISTRIBUIŢI

Incendiul izbucnit in noaptea de joi spre vineri intr-un imobil ocupat de imigranti africani din Paris s-a soldat cu moartea a cel putin 14 copii si a unei femei insarcinate. Unul dintre cele mai grave inregistrate la Paris in ultimii 50 de ani, -parjolul- a provocat si ranirea a 30 de persoane, dintre care doua se afla in stare grava. Cladirea, construita in anii *20, avea 130 de locatari, dintre care circa 100 copii, originari din Mali, Senegal, Coasta de Fildes sau Gambia. Un calcul simplu demonstreaza ca fiecare familie avea, in medie, sase copii. Toti acesti oameni fusesera instalati in cladire de o organizatie caritabila. Incendiul a izbucnit la putin timp dupa miezul noptii, intr-o cladire de sase etaje din sudul orasului. Autoritatile au evacuat imediat familiile care locuiau in zona. Peste 200 de pompieri si zeci de ambulante s-au deplasat la fata locului, dar abia dupa doua ore, echipele de interventie au reusit sa opreasca extinderea flacarilor. Cladirea a fost grav avariata. Ministrul francez de interne, Nicolas Sarkozy, a vizitat zona la orele diminetii. El a declarat ca numarul mare de victime putea fi evitat, daca respectiva cladire nu ar fi fost suprapopulata. Mai mult, a cerut un recensamant al imobilelor care se afla in aceeasi situatie. Apoi, in timp ce autoritatile nu terminasera de numarat victimele, alte declaratii politice au urmat. Opozitia a criticat autoritatile locale pentru proasta administrare a cladirilor, iar puterea a deplans -tragedia- si a promis sa ia masuri de urgenta. Este al doilea incendiu grav izbucnit in capitala Frantei de la inceputul anului. In luna aprilie, 24 de persoane au fost inghitite de flacari intr-un hotel care gazduia tot imigranti. Jumatate dintre victime erau copii.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.