Home În Lume Mostenirea cernita a Solidaritatii

Mostenirea cernita a Solidaritatii

DISTRIBUIŢI

Polonia a sarbatorit ieri cu mare pompa cea de-a 25-a aniversare de la crearea Solidaritatii, primul sindicat liber din lumea comunista. Sute de invitati din toata lumea, peste 25 de sefi de stat si de guvern, analisti, politologi, activisti. Au fost prezenti fostii presedinti ai SUA si Cehiei, George Bush si Vaclav Havel.

Comemorarile s-au derulat intr-o atmosfera incordata: Polonia este pe punctul de a vira spre dreapta in cadrul apropiatelor alegeri legislative, fiind deja in plina valtoare a -lustratiei-, campanie de verificare, prin publicarea dosarelor fostei politii politice, a oamenilor publici, inclusiv a celor iesiti din Solidaritatea.

Manifestari lunare

Manifestarile s-au succedat luna de luna pentru a marca ceea ce a insemnat prima fisura in -blocul- socialist si care a declansat, noua ani mai tarziu, caderea regimului comunist. La Varsovia, un colocviu a reunit 800 de persoane, printre care seful diplomatiei germane, Joschka Fischer, aparatorul rus al drepturilor omului Serghei Kovaliov, fostul secretar de stat Madeleine Albright. La Gdansk, in jurul lui Lech Walesa, fondatorul si liderul istoric al Solidaritatii, un alt a seminar a reunit disidenti din intreaga lume.

Retragere definitiva

Ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, a declinat, in ultimul minut, invitatia. -Lucrurile nu s-au miscat inainte de transformarile din URSS-, explica el, in timp ce relatiile dintre Rusia si Polonia au atins poate cel mai coborat nivel. Nici presedintele Frantei, Jacques Chirac, nu s-a putut deplasa la Gdansk. A trimit insa doua scrisori, una omologului sau polonez, Aleksander Kwasniewski, a doua, lui Walesa. Subliniind ca grevele de pe santierul naval de la Gdansk au imprimat -un curs nou istoriei europene- si a salutat -curajosul proces al transformarii democratice, modernizarii economice si al profundelor reforme-. Au fost in schimb de fata la ceremoniile care au marcat, in egala masura, retragerea definitiva a lui Lech Walesa din viata politica, presedintii Germaniei, Ucrainei si Georgiei, Horst Kohler, Viktor Iuscenko si Mihail Saakasvili.

-Nu exista reteta unica-

Adresandu-se asistentei, Walesa a cerut disidentilor din tarile cu regimuri autoritare sa -se inspire din modelul Solidaritatii- pentru a instaura la ei acasa -libertatea si democratia-. -Nu exista o reteta unica pentru rezolvarea conflictelor din lume si nu veti gasi in modelul Solidaritatii elemente care va pot fi utile-, a lansat fostul electrician. -Daca Solidaritatea a reusit sa faca o revolutie fara violenta, vor reusi si altii. Avantajul lor este ca vor putea evita erorile comise de miscarea poloneza-, adauga Radek Sikorski, fost adjunct al ministrului de externe dupa caderea regimului comunist de la Varsovia.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.