Home În Lume Putin nu a avut curaj sa se caiasca

Putin nu a avut curaj sa se caiasca

DISTRIBUIŢI

Optimismul si increderea afisate de locuitorii din Beslan dupa intalnirea, de peste trei ore, cu presedintele Vladimir Putin, s-au spulberat brusc, transformandu-se intr-o imensa deznadejde si deceptie. Pentru ca mamele copiilor morti acum un an in timpul operatiunii de eliberare a sutelor de oameni luati ostatici de un comando cecen intr-o scoala din acest oras nord-osetin, precum si supravietuitorii acelei tragedei au asteptat ca seful statului sa-si recunoasca vina pentru evenimentele de atunci si sa se caiasca. Putin a vorbit saambata de Beslan, dar intr-o alta nota.

Potrivit presei ruse, una dintre pretentiile formulate de victimele atacului de la Beslan viza tocmai acest lucru: Putin trebuia sa-si ceara public iertare pentru dramaticele evenimente din septembrie anul trecut. Iar Beslanul a asteptat cainta prezidentiala. Au ascultat cu rasuflarea taiata interventia liderului de la Kremlin, care i-a convocat pe sefii tututor institutiilor de forta ale tarii, precum si pe reprezentantii justitiei. Consfatuirea de urgenta a fost, intr-adevar, dedicata Beslanului si anchetei care incearca sa faca lumina si sa stabileasca vinovatii pentru ceea ce s-a intamplat atunci. Asa cum se anticipase, Putin a cerut accelerarea cercetarilor, ordonand ca un prim raport sa fie prezentat pana la mijlocul lunii octombrie. Putin a vorbit putin, dar in termeni fermi si amenintatori. Nici o vorba insa despre propria lui responsabilitate in tragedia de la Beslan. Putea insa Putin sa creeze un astfel de precedent? Greu de spus. Dar mai este timp: presedintele Rusiei a promis sa prezinte el insusi concluziile preliminare ale anchetei. Oricum, Procuratura generala a Rusiei a tinut, pe acest fundal, sa precizeze, intr-un comunicat, ca sustine versiunea initiala a evenimentelor de la Beslan: trupele armate nu au luat cu asalt cladirea scolii, explozia din interiorul imobilului a fost provocata de teroristi si ca tunurile nu au ucis pe nimeni.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.