Ieri au avut loc primele alegeri parlamentare si locale organizate in Afganistan in ultimii 35 de ani. Prezenta a fost ceva mai scazuta decat la scrutinul pentru prezidentialele de anul trecut, unii observatori vorbind despre o participare de aproximativ 50%. Fortele de securitate au fost in permanenta alerta, avand in vedere ca in ultimele sase luni gruparile talibane au ucis nu mai putin de 1.000 de persoane, printre acestea numarandu-se si sapte candidati pentru alegeri. Desi talibanii au anuntat ca nu vor ataca populatia civila, rezumandu-se la boicotarea alegerilor, ziua votului nu a fost scutita de violente. Potrivit primelor informatii, opt persoane, printre care si un soldat francez, si-au pierdut viata, sambata noaptea si in cursul zilei de duminica, in confruntarile cu rebelii.
Avand in vedere ca trei sferturi din cele aproximativ 12 milioane de persoane cu drept de vot sunt analfabete, procesul de votare a fost destul de lent, oamenii trebuind sa rasfoiasca vreo sapte pagini pe care erau listate aproximativ 400 de nume.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















