
La începutul lunii iulie, ministrul Adomniței a înaintat Guvernului un proiect prin care cerea modificarea legii învățământului. Conform acestui proiect, care a căpătat repede caracterul unei ordonanțe de urgență, doar universitățile care au calificativul acordat de Agenția Română pentru Asigurarea Calității Învățământului Superior "grad de încredere ridicat" pot organiza cursuri de master, "calitate" deținută înainte de 1 iulie doar de patru universități din țară.
Având în vedere aceste aspecte, președintele Agenției de Evaluare și Acreditare a Calității Educației, Gheorghe Rădulescu, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că toate calificativele date unor universități de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior sunt nule, întrucât legislația prevede că agențiile care fac evaluarea externă trebuie să fie înscrise în Registrul European al Agențiilor de Asigurare a Calității. "Toate deciziile ARACIS sunt nule, întrucât nu avea voie să facă evaluarea asupra universităților respective, din cauză că nu era înscrisă în Registrul European al Agențiilor de Asigurare a Calității", a susținut președintele AEACE. Rădulescu a acuzat faptul că ordonanța Guvernului prevede că programele de master pot fi făcute numai de instituțiile de învățământ superior care primesc din partea ARACIS grad ridicat de încredere. "Prin această ordonanță s-a dat monopol unei singure agenții de evaluare. Fiecare universitate care depune dosar de acreditare trebuie să plătească o taxă cuprinsă între 588 de milioane lei vechi și 1,6 miliarde lei vechi" – a spus președintele AEACE. În opinia sa, acesta este un lucru "foarte grav", pe care ministrul Educației, Cristian Adomniței, "nu l-a făcut în necunoștință de cauză". Gheorghe Rădulescu a spus că în majoritatea statelor europene există mai multe agenții de asigurare a calității pentru învățământul superior. El a dat ca exemplu Germania, țară în care există șase astfel de agenții, și Austria, unde există șapte agenții de asigurare a calității în învățământul superior.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















