Queen, una dintre cele mai influente formații rock din toate timpurile, va primi premiul Global Icon la ediția din acest an a MTV Europe Music Awards (EMA), eveniment care se va desfășura pe 6 noiembrie, la Belfast. Legedara trupă rock va susține și un concert, în contextul în care în acest an se împlinesc 40 de ani de la fondarea trupei, în 1971. De atunci și până în prezent, trupa a atins performanțe remarcabile incluzând vânzări de 300 de milioane de albume în întreaga lume, au ocupat de 16 ori primul loc în clasamentele de albume și de 18 ori în cele de single-uri. În Marea Britanie, compilația „Greatest Hits” s-a vândut în nu mai puțin de 5,7 milioane de copii, fiind cel mai bine vândut album din toate timpurile.
Concertul Queen va fi unul dintre atracțiile premiilor MTV EMA 2011, gală ce va fi prezentată de Selena Gomez și va fi transmisă în România duminică, 6 noiembrie, de MTV România.
„Suntem foarte onorați că vom primi un Global Icon. Vom face tot ce putem să demonstrăm că îl merităm”, a declarat Brian May.
„În ultimele patru decenii Queen a avut o influență și un impact foarte important în peisajul muzical. Ei sunt respectați și idolatrizați de generații întregi de fani și muzicieni din toată lumea”, a declarat Bruce Gillmer, Executive Vice President of Talent and Music Programming / Events for Viacom International Media Networks. „Suntem foarte încântați că au acceptat invitația de a fi alături de noi în acest an la MTV EMA și ne așteptăm la un concert absolut senzațional”, a încheiat el.
Fondată în 1971, trupa Queen (Freddie Mercury, Brian May, Roger Taylor, John Deacon) a semnat primul contract de înregistrări cu EMI în 1972. În iulie 1973, Queen a lansat primul single „Keep Yourself Alive”, urmat imediat de albumul de debut, Queen. În 1974 a apărut al doilea album, „Queen II”, ce conține primul lor single hit „Seven Seas of Rhye”, care s-a clasat pe locul 10 în topul din Marea Britanie. Acesta a fost urmat de un al doilea hit single (primul lor hit în SUA), „Killer Queen”, de pe albumul „Sheer Heart Attack”, urmat în același an de un turneu important în Marea Britanie.
Anul 1975 a adus lansarea single-ului „Bohemian Rhapsody”, extras de pe „A Night at the Opera”, iar doi ani mai târziu, în 1977, Queen a scos pe piață „We Are The Champions” și „We Will Rock You”. Ambele piese devin unele dintre cele mai cunoscute și mai iubite din întreaga lor carieră, urmând și lansarea celui de al șaselea album, ”News of the World”.
Au urmat turnee în toată Europa, Japonia, SUA și America de Sud. La sfârșitul lui 1981 formația a colaborat cu David Bowie pentru piesa „Under Pressure”. 1986 a marcat apariția celui de-al 12-lea album, „A Kind Of Magic”, reprezentând și coloana sonoră a filmului „Highlander”, semnat de Russell Mulcahy. Au urmat inclusiv două concerte legendare, la Wembley Stadium, și cel în aer liber la Knebworth Park, în august. Acesta urma să fie ultimul concert Queen cu Freddie Mercury.
Queen a lansat 15 albume până la destrămarea sa, în 1991, după decesul lui Freddie Mercury, din cauza maladiei SIDA. La o zi după ce a anunțat în mod public că era bolnav de SIDA, Freddie Mercury a murit pe 24 noiembrie 1991, la vârsta de 45 de ani.
În octombrie 2002, Queen a primit propria stea pe celebrul bulevard din Hollywood, Walk of Fame, alături de Beatles, fiind singurele două formații din afara teritoriul SUA recompensate cu o asemenea onoare. Din 2005 până în 2008, Brian și Roger au dus Queen din nou într-un circuit de concerte, pentru prima dată din 1986, alături de cântărețul și compozitorul Paul Rodgers, în Marea Britanie, Europa, America de Nord, America de Sud și Japonia.
Georgiana Moroșan
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















