
Elevii și preșcolarii intră astăzi în vacanță, care va dura până la 30 octombrie, potrivit Ordinului privind structura anului școlar 2010-2011, emis de ministrul Educației, Daniel Funeriu. Structura anului școlar 2011-2012 a fost modificată față de cea a anului în trecut, astfel încât vacanța de iarnă și cea de primăvară vor fi mai lungi cu o săptămână decât cele de până acum, în timp ce vacanța intersemestrială va fi eliminată. Primul semestru se va încheia la 23 decembrie, iar cel de-al doilea va fi între16 ianuarie și 22 iunie. Vacanța de iarnă va fi în intervalul 24 decembrie-15 ianuarie, iar cea de primăvară, între 7 și 22 aprilie. Elevii claselor II -XII au susținut în septembrie, la două săptămâni de la începerea anului școlar 2011-2012, testele de evaluare inițială la materiile de bază, rezultatele obținute urmând să fie utilizate ca reper pentru măsurarea progresului școlar. Pentru elevii din anii terminali, testele au avut specificul evaluărilor naționale, respectiv cel al bacalaureatului.
Cristian Georgescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















