Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sibiu au anunțat, ieri, că patru dintre probele recoltate de la copiii din grădinița frecventată de fetița care a murit de meningită pneumococică au ieșit pozitive la pneumococ, fiind vorba însă de tulpini sensibile la antibiotice. Reprezentanții DSP Sibiu precizează că pneumococul, ca și alți germeni microbieni, există în mod obișnuit în flora orofaringiană la majoritatea populației, iar potrivit studiilor epidemiologice 60-70% din totalul populației este purtătoare de pneumococ. O fetiță de trei ani din municipiul Sibiu a murit, săptămâna trecută, la Spitalul de Pediatrie, de meningită pneumococică. Fetița a fost diagnosticată inițial cu otită, dar starea s-a agravat și a dus la deces. Epidemiologii DSP Sibiu au făcut dezinfecția grădiniței pe care o frecventa fetița și au prelevat exudate faringiene și nazale de la copiii din unitate, dar și de la personalul de serviciu.
Cristian Georgescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















