Home Monden Ann-Margret, pasiunea secretă din tinerețea faimosului Elvis Presley

Ann-Margret, pasiunea secretă din tinerețea faimosului Elvis Presley

DISTRIBUIŢI

Ann-Margret a fost, în tinerețe, iubita lui Elvis Presley. Deși Ann-Margret a fost prima alegere a producătorului Francine LeFrak pentru rol, e greu de imaginat două tipuri mai opuse de femei, decât Pamela, curtezana diplomată și Ann-Margret. În viața personală, actrița a fost dintotdeauna foarte cuminte, politicoasă și timidă, spre deosebire de comportamentul pe platoul de filmare, unde este energică, îndrăzneață și foarte carismatică.

Despre personajul pe care l-a interpretat în "Viața Pamelei Harriman", Ann-Margret a declarat că "a trăit cât pentru cinci vieți" și că "s-a făcut indispensabilă pentru fiecare bărbat cu care a fost". Ann-Margret, acum în vârstă de 67 de ani, este o actriță americană, de origine suedeză, care a cochetat și cu muzia și dansul. A avut o carieră remarcabilă, fiind recompensată de cinci ori cu premiul Globul de Aur, și a fost nominalizată la premiile Academiei, la Emmy și la Grammy. Măritată din 1967 cu Roger Smith, în tinerețe, actrița a fost marea pasiune a faimosului Elvis Presley, cu care a avut o relație timp de un an de zile. Cei doi semănau foarte mult: rezervați în viața personală și electrici pe scenă, foarte atașați de familiile lor și cu o puternică credință în Dumnezeu. Ambii erau entuziasmați de motociclete și de viteză, iar Elvis i-a păstrat o prietenie sinceră și îi trimitea mereu flori înainte de fiecare apariție de-a ei în public. În 1978, Ann-Margret a jucat alături de Sir Anthony Hopkins în thriller-ul horror "Magic", unde a filmat o scenă foarte fierbinte de dragoste. Actrița a acceptat să filmeze goală pentru acest proiect, însă, a cerut ca scena să fie turnată în prezența unui număr minim de persoane. În 1994, Ann-Margret și-a publicat autobiografia, intitulată simplu "Ann-Margret: My Story". Anul următor, a fost numită de revista "Empire" drept a zecea cea mai sexy vedetă din filme, din toate timpurile.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.