Imaginea premierului canadian Paul Martin (foto) a scapat nepatata in urma publicarii unui raport privind deturnarea de fonduri publice. Pe de alta parte, o buna parte din responsabilitate intr-unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria politica a tarii se pare ca ii revine fostului sef al executivului, Jean Chretien.
Istoria scandalului incepe cu aproximativ 10 ani in urma, imediat dupa referendumul prin care provincia Quebec a respins separarea de Canada. La vremea respectiva, guvernul liberal condus de Jean Chretien a lansat o campanie menita sa sublinieze avantajele unitatii. Se pare insa ca o parte din banii destinati actiunii au fost deturnati, fiind folositi pentru finantarea ilegala a partidului liberal, aflat la putere in acea perioada.
Raportul realizat de judecatorul John Gomery arata ca Paul Martin, ministru de finante la vremea respectiva, nu a supervizat gestionarea fondurilor si, prin urmare, nu poate fi acuzat nici de neglijenta, nici de conduita incorecta. Pe de alta parte, premierului Jean Chretien ii revine o responsabilitate politica de ansamblu, chiar daca el nu a fost implicat in mod direct in deturnarea de fonduri. Judecatorul Gomery subliniaza ca politicianul liberal a ales sa coordoneze programul si, prin urmare, trebuie sa isi asume responsabilitatea pentru proasta gestionare a acestuia.
Opozitia conservatoare, dar si partidul separatistilor din Quebec i-au criticat vehement pe liberali, aflati actualmente in arcul guvernamental, si au cerut plecarea lor de la putere. Premierul Paul Martin nu a scapat nici el forte ieftin, fiind acuzat de faptul ca ar fi inchis ochii.
Cea de-a doua parte a raportului Gomery urmeaza sa fie publicata pe 1 februarie, iar seful executivului si-a reiterat promisiunea de a convoca un scrutin electoral in termen de 30 de zile de la prezentarea documentului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















