In conditiile in care are suficiente batai de cap acasa, la Washington, George W. Bushar fi trebuit sa se retraga la ranch-ul din Texas sau cel putin sa petreaca ceva timp alaturi de prieteni. Dar nu a fost posibil, pentru ca a plecat spre Argentina, unde participa, incepand de ieri, la al patrulea summit al Americii, ce reuneste 34 de sefi de stat sau de guvern din regiune.
Reuniunea l-a adus pe Bush pe un teritoriu nu chiar prieten, dar nici dusman. Peste jumatate din liderii continentului american s-au schimbat de cand Bush a venit la putere, in 2001, promitand sa faca din America Latina o prioritate a Washingtonului. Oficial, summitul are ca teme principale democratia si crearea de locuri de munca, insa atentia se va indrepta in special asupra relatiei dintre locatarul de la Casa Alba si ceilalti lideri din regiune, care nu ii impartasesc viziunea politica.
Razboiul din Irak a sporit sentimentul de ostilitate fata de Statele Unite in multe tari latino-americane. In plus, presedintele Venezuelei, Hugo Chavez, are o viziune proprie asupra modului in care ar trebui sa se dezvolte regiunea, iar aceasta difera substantial fata de cea a omologului sau de la Washington.
Daca Bush va incerca sa prezinte avantajele economiei de piata, Chavez nu va ezita sa spuna ca, de multe ori, piata libera duce la accentuarea diferentelor dintre bogati si saraci. Chavez este un adversar declarat al neo-liberalismului, termen care defineste politicile adoptate de Washington in anii 90. El se opune crearii unei zone de comert liber in America Centrala, asa cum doreste George Bush, si califica razboiul din Irak drept un act terorist. Chavez va incerca sa se afle in prim plan de la deschiderea summitului. El a promis ca se va adresa participantilor la marea demonstratie anti-americana programata pentru zilele reuniunii. Mesajul liderului din Venezuela a devenit din ce in ce mai penetrant in America Latina, in conditiile in care regiunea este dominata de regimuri de stanga. Influenta lui Chavez s-a extins si gratie livrarilor de petrol din Venezuela catre tarile vecine, exporturi facute la rate preferentiale. Cu toate acestea, SUA au in continuare aliati, cum ar fi Columbia, Chile si tarile central americane, care au semnat de curand un acord de comert liber cu Washingtonul.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















