BNR a anuntat pentru azi un curs de 3,6901 lei/euro, in crestere cu 2,38 bani fata de cursul de luni. Piata s-a deschis ieri la un curs de aproximativ 3,67 lei/euro. In prima parte a zilei, s-au inregistrat cumparari ale monedei europene pana la 3,7070 lei/euro, moment in care au inceput sa fie emise ordine de vanzare, printre emitentii acestor ordine numarandu-se si unele banci nerezidente. La inchiderea sedintei de tranzactionare de ieri, cursul varia intre 3,6870-3,6920 lei/euro, ceea ce ar putea reprezenta o tendinta de usoara apreciere a leului pentru ziua de azi.
Deprecierea leului se datoreaza cererii interne de valuta, care ar putea avea la baza inceperea sezoniera a importurilor de energie, ce necesita sume mari de valuta.
Mihai Ionescu, secretarul general al Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania, ne-a declarat: -Pana acum a fost un curs artificial, care nu reflecta situatia din economie, datorita faptului ca 1/5 din cursul euro/leu reprezenta valoarea reala, in vreme ce 4/5 din curs erau influentate de tranzactiile speculative. In momentul de fata speculatorii incep sa se retraga de pe piata, lasand o pondere mai mare leului comercial-.
Dolarul s-a apreciat si mai mult decat euro, si anume, cu 514 lei vechi, fiind cotat azi la 31.211 lei vechi. Dealerii iau in considerare pentru aceasta situatie cresterea recenta a dobanzii de catre Rezerva Federala a SUA si majorarile de dobanzi avute in vedere de BCE.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















