Președintele executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, e în stare să își insulte chiar și părintele dacă acesta ar avea ceva de comentat la adresa clubului "alb-roșu". După comunicatul postat de rapidiști pe site-ul oficial, acesta a spus că echipa lui Copos și Taher nu are dreptul să îl taxeze, singurii care au dreptul să facă acest lucru fiind propriii suporteri.
"Într-adevăr, am auzit că domnul Taher a ajutat Dinamo în momente dificile, împreună cu Dumitru Dragomir și Mircea Lucescu. Deocamdată, eu sunt la Dinamo, el este la Rapid. Îi voi răspunde și lui tata dacă se ia de Dinamo! Pe mine nu mă amendează nimeni. Doar suporterii mă pot amenda!", a amenințat oficialul "câinilor".
Scandalul a pornit din weekend-ul trecut, atunci când Mircea Rednic a fost scos de pe stadion de către oficialii Rapidului, care, marți, au postat pe site-ul oficial un comunicat intitulat "Nu jucăm derby-uri cu falsuri istorice".
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















