Organizatia terorista internationala Al-Qaida a caracterizat-o pe regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, drept principalul inamic al islamului. Potrivit publicatiei -Sunday Times-, serviciile de securitate nationala MI5 au reusit sa intre in posesia unei inregistrari video a gruparii lui Ussama bin Laden, unde suverana este numita -unul dintre cei mai vehementi dusmani ai islamului-.
Daca afirmatiile presei se confirma, asta ar putea marca trecerea la o noua faza a acestui conflict, in care o lume intreaga lupta impotriva terorismului. Au fost formulate amenintari la adresa monarhiei britanice, una dintre cele mai conservatoare din Europa. Sa fie un semnal, o atentionare pentru monarhiile europene, ele insele simbol al valorilor occidentale? Un raspuns este inca prematur, dar mesajul nu poate fi ignorat.
Simpla traditie
Ziaristii au descoperi pe site-urile islamiste o versiune de 27 de minute a mesajului video. Inregistrarea a fost realizata la scurt timp dupa atentatele teroriste de la Londra si difuzata, partial, de televiziunea araba Al-Jazeera. De pe micile ecrane, cel considerat a fi unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai temutului bin Laden, egipteanul Aimane az Zawahiri, numarul doi al Al-Qaida, afirma ca suverana poarta responsabilitatea pentru -legile crestine- ale Insulei. In plus, pelicula cuprinde amenintari la adresa musulmanilor britanici, care lucreaza pentru bunastarea reginei, capul Bisericii Angliei-. Elisabeta a II-a este cunoscuta ca aparator al egalitatii in drepturi si a coexistentei pasnice a diferitelor confesii pe teritoriul regatului ei. De altfel, aceasta a fost tema mesajului de anul trecut adresat de suverana cu prilejul Sarbatorilor de Iarna. Cat priveste adoptarea legilor, asa-numita -aprobare regala- este de mult o simpla traditie.
Retragere
Coincidenta sau nu, cert este insa ca, pe acest fundal, ministrul britanic al apararii, John Reid, a confirmat ieri afirmatiile din ajun ale presedintelui irakian, Jalal Talabani, potrivit caruia anul viitor ar putea debuta procesul de retragere a trupelor engleze din aceasta tara. Intr-un interviu acordat televiziunii ITV, liderul de la Bagdad declarase ca -pana la finele lui 2006, fortele irakiene sunt gata sa inlocuiasca prezenta militara a Marii Britanii- din sudul Irakului. Este vorba de 8.000 de oameni, stationati, in principal, in sectorul Basrah. Pe de alta parte, consilierul irakian pentru securitate nationala Muaffak al-Rubaye a spus, la randul sau, ca peste 30.000 din cei 160.000 de soldati straini prezenti pe teritoriul tarii sale vor pleca pana la mijlocul anului viitor.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















