Industriasii din UGIR 1903 sunt nemultumiti de lipsa de strategie a guvernului pentru implementarea legislatiei europene privind controlul integrat al poluarii. Presedintele UGIR 1903, Ioan Cezar Coraci, a tinut sa precizeze ca nu reglementarile in sine sunt problema si nici nu se contesta alinierea legislatiei romanesti in domeniul mediului la rigorile UE, ci faptul ca politicile fiscale si pretul energiei vor impiedica companiile din industria chimica sa aiba banii necesari retehnologizarii.
Dupa ce a facut eforturi uriase pentru industrializare, Romania risca, in opinia industriasilor, sa ramana fara Petrochimie, ceea ce va conduce la falimentul industriei romanesti.
Instalatiile fara aviz, inchise pana la 1 ianuarie 2007
La articolul 16 din noua ordonanta privind controlul integrat al poluarii se prevede suspendarea imediata a functionarii tuturor instalatiilor din categoria celor precizate in Anexa I, care nu obtin avizul de mediu dupa un calendar bine stabilit, cu exceptia celor care au obtinut, in urma negocierilor cu UE, perioade de tranzitie. Mai mult, la articolul 39 sunt prevazute amenzi de pana la 1 miliard de lei vechi pentru cei care nu obtin avizul de mediu in termen, sau nu intocmesc proiecte pentru retehnologizarea instalatiilor in cauza sau nu se conformeaza intocmai conditiilor impuse de comisia de avizare. Practic, de la data intrarii in vigoare a ordonantei, in termen de 30 de zile de la publicare in Monitorul Oficial, toate instalatiile puse in functiune trebuie sa respecte noile reglementari, detinatorii acestora trebuind sa faca toate demersurile prevazute de noua lege. Cu exceptia celor pentru care s-a obtinut perioade de tranzitie, instalatiile puse in functiune dupa 30 octombrie 1999 vor trebui sa se conformeze pana la 1 ianuarie 2007, iar pentru cele date in exploatare inainte de data precizata anterior, termenul-limita stabilit este data de 30 octombrie 2007.
Inventarul facut de autoritati indica faptul ca in discutie ar fi 716 instalatii, dar pentru 195 s-au obtinut diverse perioade de tranzitie. Mai mult, industriasii au precizat ca multe dintre instalatiile la care face trimitere ordonanta nici macar nu ar mai fi in functiune. Totusi, pentru cele de pe lista speciala, perioadele negociate par destul de generoase, pentru 14 dintre acestea, termenul de conformare stabilit fiind data de 31 decembrie 2015.
La prima vedere, timp ar fi destul, dar industriasii contraataca, sustinuti si de sindicatele de ramura, invocand ca guvernul nu are o strategie de a preveni efectele aplicarii noii legislatii. Cezar Coraci a pronosticat chiar ca, din acest motiv, dupa 1 ianuarie 2007, -industria romaneasca va disparea aproape cu totul, peste 2.500 de intreprinderi fiind in pericol de a fi inchise-.
Industriasii nu cer bani, ci politici adecvate
In opinia industriasilor, o astfel de retehnologizare necesita foarte multi bani, aproape imposibil de obtinut in conditiile mediului de afaceri romanesc. Dar ei nu cer bani sub forma de subventii, ci anumite facilitati, care au un caracter general, valabil pentru toate ramurile economiei, sub forma de politici economice sau monetare adecvate si conforme cu cele din UE. Este invocat pretul exagerat al energiei si cel al gazelor, care, potrivit estimarilor industriasilor, ar fi duble fata de cele de pe piata UE, sau instabilitatea monedei nationale, sau dobanzile exagerate la credite, care ajung la 20-22%, pe cand in UE acestea se situeaza in jurul a 4%. -In acest context, tot efortul trece pe umerii intreprinderilor, a caror competitivitate este anihilata din start. Din profit, nici o intreprindere nu va putea investi pentru conformarea instalatiilor poluante, costurile fiind de multe milioane de dolari pentru aproape fiecare caz in parte. Or, in conditiile precizate, accesul la credit este imposibil.
Industria de ingrasaminte – in pericol
Daca dispar intreprinderile din Petrochimie – cele mai afectate de noile reglementari, vor disparea lanturi intregi de productie, printre care si industria de ingrasaminte chimice. Efectul va fi devastator. Practic, va disparea un domeniu cu o contributie de circa 30% la PIB, iar inflatia va creste atat de mult, incat ne putem astepta la falimentul economiei romanesti, iar somajul este imposibil de anticipat-, a precizat presedintele UGIR 1903, Ioan Cezar Coraci.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















