Noua formatiune politica fondata de primul-ministru al Israelului, Ariel Sharon, precum si partidul Likud, de care el a -divortat- zilele trecute, se pregatesc activ pentru batalia care le va opune in alegerile legislative anticipate prevazute pentru 28 martie 2006.
Data oficiala a scrutinului urma sa fie consfintit miercuri prin votul parlamentului, in baza unui compromis realizat intre Camera si presedintele tarii, Moshe Katzav. Potrivit acestui text, Sharon are la dispozitie o perioada de cateva saptamani, pana la 8 decembrie, pentru a numi noi ministri interimari fara aprobarea forului legislativ, unde el nu mai dispune de o majoritate. Astfel, Sharon va putea ocupa locurile lasate vacante de ministrii laburisti si ai Likud, a caror demisie este asteptata in urmatoarele zile. -Partidul responsabilitatii nationale- a lui Sharon, recunoscut deja ca grup parlamentar, a recrutat primul sau transfug laburist, potrivit agentiilor internationale de presa, in persoana ministrului fara portofoliu Haim Ramon. -Ader la organizatia primului ministru-, a anuntat acesta, subliniind ca aceasta noua formatiune -are orientare de centru si reflecta punctul de vedere al majoritatii populatiei care respinge, in egala masura, dreapta si stanga extremiste-. Ca atare, Sharon se poate lauda cu o forta parlamentara de 15 deputati, dintre care 14 veniti din Likud, inclusiv titularii portofoliilor de finante, Ehud Olmert, al securitatii interne, Gideon Ezra, justitiei, Tzippi Livni, si cel al turismului, Abraham Hirshson. De partea cealalta a baricadei, in Likud, cursa pentru succesiunea lui Sharon prinde viteza. Comitetul central urmeaza sa se reuneasca astazi pentru a fixa data -primarelor- destinate alegerii viitorului sef al partidului. Printre candidati, trei sunt favoriti: Benjamin Netanyahu, fost ministru de finante, ministrul de externe, Sylvan Shalom, si cel al apararii, Shaoul Mofaz.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















