Televiziunea spaniola TVE a adus o serie de documente care pun in cumpana negatiile autoritatilor romane de implicare a tarii noastre in scandalul legat de prezenta centrelor secrete de detentie ale CIA. In cadrul emisiunii de stiri -24 H- a fost prezentat un facsimil care dovedeste ca aeroporturile din Insulele Canare au fost folosite ca escala de avioanele americane ce transportau detinuti. La una dintre rubricile actelor oficiale se putea observa ca un aparat de zbor cu numarul N85VM a aterizat pe aeroportul Norte Lod Rodeos din Tenerife. Venea de la Guantanamo, in Cuba, locul unde SUA detin sute de prizonieri, iar destinatia finala era… Bucuresti. Data: 12.04.2004. Ceea ce inseamna ca, departe de a fi numai un punct de tranzit pentru avioanele CIA, Romania a fost punct terminus. Iar aparatul nu a aterizat, dupa cum reiese din hartii, pe -Mihail Kogalniceanu-, ci in Capitala tarii. Dezvaluirile nu se termina aici. Purtatorul de cuvant al guvernului de la Budapesta a recunoscut, pentru prima data, ca avioanele apartinand CIA au aterizat in doua randuri la Budapesta. Conform inregistrarilor oficiale, aceste -popasuri- au avut loc in august 2003 si in octombrie 2005.
Daca pana acum guvernul de la Budapesta a negat folosirea teritoriului national pentru adapostirea avioanelor CIA, acum a -intors roata-, anuntand ca aparatele au petrecut o singura noapte in Ungaria si nu au lasat nici personal, nici materiale. Oficialul ungar a precizat ca la bordul avioanelor se aflau cinci persoane. -Le-am primit potrivit protocoalelor in vigoare-, a adaugat Bogar Laszlo, spunand ca era vorba de avioane apartinand companiei Devon Holding and Leasing. Potrivit -The New York Times-, aceasta firma este folosita ca acoperire de catre serviciile secrete americane.
Pe de alta parte, si Spania a recunoscut ca astfel de avioane i-au tranzitat teritoriul, ministrul de externe Miguel Angel Moratinos asigurand insa Comisia de Afaceri Externe a Congresului deputatilor ca a fost vorba de zboruri -autorizate de guvernul spaniol-. -Spania face parte din putinele tari care au cerut explicatii Statelor Unite si au deschis o procedura judiciara-, a adaugat seful diplomatiei spaniole.
Escalele continua
Presa germana citeaza o sursa din cadrul CIA care afirma ca -avioanele noastre au facut escale in cateva tari europene, inclusiv in Germania. Nimic nu s-a schimbat-. -EUObserver- citeaza un raport care sustine ca aeroporturile europene inca mai faciliteaza transportul detinutilor CIA catre baza americana de la Guantanamo sau catre eventualele inchisori secrete din Europa de Est. Avioanele serviciilor secrete americane, unele dintre ele recunoscute ca fiind implicate in transporturi speciale ale suspectilor de terorism, au fost identificate recent pe aeroporturi europene in Polonia, Suedia, Norvegia, Islanda, Olanda, Spania, Germania si Malta. Acum si Romania. Cele mai multe escale au avut loc in perioada 2002-2003, dar acestea continua si in prezent, afirma cotidianul german -Handelsblatt-. Un avion care ar fi avut la bord detinuti banuiti de terorism ar fi traversat, in 2003, si spatiul aerian al Austriei, a declarat comandantul fortelor aeriene, generalul Erich Wolf. -Avem motive sa credem ca la bord se aflau detinuti-, a mai spus oficialul austriac.
Primele dezvaluiri referitoare la transporturi si locuri secrete de interogare a unor suspecti de terorism de catre CIA au fost date publicitatii pe 2 noiembrie de ziarul american -Washington Post-, in contextul mai larg al dezbaterii in Congresul american a unui proiect de lege referitor la aprobarea de noi fonduri in scop militar (440 milioane de dolari).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















