Home Sport Brian Flynn vrea să mergem de mână la baraj

Brian Flynn vrea să mergem de mână la baraj

DISTRIBUIŢI

Antrenorul selecționatei de tineret a Țării Galilor, Brian Flynn, a declarat că și-ar dori ca echipa sa și echipa României să termine această grupă de calificare la CE pe primele două poziții. Astfel, ambele formații ar ajunge la baraj, dar

acest scenariu e imposibil, deoarece Franța ar trebui să nu bată în Bosnia.

Meciul de mâine de la Iași, România – Țara Galilor, va decide formațiile care vor juca barajul de calificare la Campionatul European de tineret din 2009. Ambele echipe au în acest moment 15 puncte și, în cazul unui rezultat de egalitate, Franța (14 p.) ar putea termina pe prima poziție dacă bate în Bosnia. Varianta agreată de Brian Flynn, antrenorul galezilor, este ca atât echipa sa, cât și România să se califice la baraj, dar acest lucru se poate întâmpla doar dacă meciul direct se termină egal și Franța face egal sau dacă pierde, indiferent de rezultatul de pe "Emil Alexandrescu".
"Am avut un meci foarte greu cu România, în tur, când am pierdut cu 1-0. Sunt două echipe foarte bune care își doresc calificarea și de aceea miza meciului este foarte mare. Noi suntem pregătiți și așteptăm cu nerăbdare meciul. Mi-aș dori să meargă la baraj și România și Țara Galilor, dar pentru asta ar trebui ca Franța să nu bată în Bosnia, ceea ce este foarte puțin probabil", a spus Flynn.

Îi lipsesc jucători

Selecționerului echipei de tineret a Țării Galilor e supărat pentru că nu va avea la dispoziție cei mai buni fotbaliști care au drept de joc deoarece o parte dintre aceștia sunt convocați la naționala de seniori. "Cel mai bun joc al nostru a fost acel 4-2 cu Franța și sperăm să îl repetăm și în meciul cu România. Mă deranjează oarecum că nu am toți jucătorii la dispoziție pentru că sunt convocați la naționala mare, dar și în tur, cu tot cu ei, am pierdut meciul", a punctat Brian Flynn.
Nici Emil Săndoi nu stă foarte bine la acest capitol, fiind nevoit să se lipsească de Radu Ștefan, convocat de Victor Pițurcă pentru partida din Insulele Feroe.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.