
Fundașul Paul Papp (foto, în galben) a fost cedat de Chievo la Astra Giurgiu sub formă de împrumut până la vară, când urmează să se întoarcă în Italia. Apărătorul consideră că această mutare este în avantajul său, deoarece va evolua în Liga și le va putea demonstra, astfel, veronezilor că au greșit când nu au avut încredere în el. „Nu cred că e un pas înapoi să mă întorc în România, pentru că acolo nu prea jucam. Am venit aici cu gândul să joc mai mult și cred că va fi un pas înainte pentru mine. Din România doar Astra s-a interesat de mine, voi fi jucătorul lor pentru șase luni. Cred că va fi un campionat interesant. Ce mă interesează însă este să joc cât mai bine și să câștigăm campionatul. Nu știu dacă Astra e favorită, cred că sunt mai multe echipe cu șanse egale și depinde de forma de moment. Eu am venit cu gândul să dau tot ce e mai mai bun, să mă întorc la Verona și să le demonstrez că s-au înșelat. Antrenorul mi-a spus că îi pare rău că plec și că mă așteaptă la vară înapoi”, a declarat Paul Papp, care a ajuns la Chievo în urma unui transfer de la FC Vaslui.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















