Home Monden „Regina” și-a sărbătorit ziua de naștere în pijama

„Regina” și-a sărbătorit ziua de naștere în pijama

DISTRIBUIŢI

Protagonista telenovelei "Regina", Diana Dumitrescu, a împlinit, ieri, 25 de ani, însă artista a început deja să sărbătorească, printr-o petrecere în pijamale, împreună cu prietenele și colegele ei, încă de luni seara.
Tot luni, zi în care s-a difuzat și primul episod din "Regina", Diana a avut parte de o surpriză extraordinară din partea colegilor de platou: un tort imens. "Nu mă așteptam să primesc ceva ieri, mai ales că toți ne gândeam doar la marea premieră. Am așteptat atât de mult acel moment, astfel încât uitasem chiar și eu că va fi ziua mea. De aceea, am fost extrem de surprinsă când l-am văzut pe Bogdan Albulescu venind cu un tort imens spre mine", a declarat Diana Dumitrescu. Actrița, care ieri a lucrat pe platourile de filmare, a dezvăluit care este cel mai frumos cadou: "Cea mai mare bucurie pentru mine sunt reacțiile pozitive pe care le-am primit din partea celor care au văzut primul episod din ÇReginaÈ".

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.