Home Sport Arbitru bătut în Liga a IV-a

Arbitru bătut în Liga a IV-a

DISTRIBUIŢI

Florin Buduroi a fost delegat să conducă un meci din Liga a IV-a, FC Râșnov – Inter Cristian (2-3), care la prima vedere părea unul banal, mai ales ținând cont de nivelul competițional. Cu toate acestea, ambițiile par a se transforma în violență chiar și aici, conform spuselor "centralului".
"La finalul jocului, am fost înjurat când mă îndreptam spre cabine de mai mulți jucători, însă unul dintre ei, Dragoș Tișcă, a venit la mine în viteză și mi-a dat un pumn în falca dreaptă. La ieșirea din stadion am fost ținut de mână de un individ, despre care știu că a fost jucător la Râșnov, până când au venit în jurul meu mai mulți actuali fotbaliști, printre care și același Dragoș Tișcă, cel care mi-a dat un pumn în plină figură. Am căzut, iar apoi m-au luat la picioare pe tot corpul. Colegii mei au încercat să mă apere, dar ei erau mult mai mulți. După ce au văzut că sunt într-o stare jalnică au fugit", a spus Florin Buduroi.
Asistenții săi au sunat la 112, iar arbitrul a fost transportat la Spitalul Județean din Brașov într-o stare jalnică.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.