Copiii, pasionați de dans, muzică, desen, teatru, limbi străine, informatică și gimnastică, își pot petrece câteva ore din timpul liber la palatele sau la cluburile copiilor. Aici ei sunt îndrumați în ceea ce fac de către profesori de specialitate care observă din timp dacă un copil este sau nu talentat. În majoritatea palatelor și cluburilor copiilor, activitatea se desfășoară atât pe perioada anului școlar, cât și în vacanțe. Copiii din grupele de inițiere, de avansați și de performanță petrec, săptămânal, cel puțin două ore sub îndrumarea profesorilor de specialitate. Potrivit datelor centralizate la nivelul Ministerului Educației, cele mai solicitate sunt cercurile de muzică vocală și instrumentală, cercurile de dans modern, clasic și popular, cercurile de teatru, cercurile de artă plastică, de informatică și de limbi străine. Surse autorizate din cadrul Ministerului Educației au declarat că în marile orașele "numărul solicitărilor pentru înscrierea la cercurile din cadrul palatelor copiilor este în creștere în ultima perioadă. În această situație, Ministerul Educației va trebui să dea mai mulți palatelor copiilor și să aibă grijă ca acestea să nu capete alte destinații sau să nu fie lăsate să se deterioreze precum atâtea alte unități de învățământ". La rândul lor, părinții din Capitală vin cu o propunere în ceea ce privește activitatea cercurilor pentru copii, în București. Mihaela Gună, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar a precizat pentru "Curentul" că "elevii din Capitală au acces limitat la aceste cercuri din cauză că Bucureștiul este un oraș mare, iar părinții se tem să-și lase copiii să meargă singuri, spre exemplu din cartierele Militari, Drumul Taberei, Crângași, până la Palatul Copiilor, situat tocmai lângă Parcul Tineretului. Așadar, copiii care nu au bunici sau bone care să-i ducă până acolo nu prea au șanse să frecventeze aceste cercuri tocmai din cauza drumului pe care îl au de parcurs nesupravegheați de acasă până la palat". Drept urmare, părinții propun ca în mai multe locații din București, în toate cartierele, să fie organizate asemenea cercuri pentru copii: "Asociațiile de părinți ar putea propune înființarea la diferite școli de cartier a unor astfel de cercuri, cu plată sau fără. Ar putea fi adus personal specializat și cu siguranță aceste cercuri pentru copii ar avea succes mai ales în rândul celor mici. Copiii se atrag unul pe altul în asemenea activități".
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















