Majorarea dobânzilor și a comisioanelor fără notificări prealabile sau introducerea unor comisioane noi, neprevăzute în contract și înregistrarea nejustificată la biroul de credite – sunt cele mai frecvente probleme pe care românii le-au reclamat în relațiile cu băncile.
Numai în ultima lună, la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au fost depuse peste 500 de reclamații cu privire la bănci. Potrivit vicepreședintelui ANPC, Gheorghe Ciubotaru, de la începutul anului, numărul acestora a depășit 2.000.
"Procentul de reclamații întemeiate se ridică la circa 60%. Acest duș rece cu băncile a prins bine consumatorilor, pentru că mulți dintre ei abia acum au început să se uite pe contracte și să le citească și au descoperit comisioane de care nici nu știau. În cazurile astea, noi nu avem ce face, însă, până acum, rezolvarea cazurilor s-a făcut în favoarea clientului", a precizat vicepreședintele ANPC, la sfârșitul unei conferințe de presă.
Gheorghe Ciubotaru a spus că, până în prezent, în urma controalelor începute în mai – iunie, au fost aplicate 88 de amenzi, în valoare totală de 650.000 de lei. De asemenea, a existat o bancă ce a fost de două ori amendată cu suma maximă – de 30.000 de lei – pentru introducerea de comisioane în afara contractului și pentru majorarea dobânzii fixe.
Cele mai mari probleme, potrivit reprezentantului ANPC, au vizat majorarea dobânzilor și comisioanelor fără notificări prealabile, introducerea de comisioane noi, neprevăzute în contract, aplicarea de comisioane pentru eliberarea scrisorilor de refinanțare, înregistrarea la biroul de credite nejustificat, rambursările anticipate neoperate în cont, tranzacții bancare eronate, etc.
"Pentru clauzele abuzive, noi înaintăm dosarul instanțelor de judecată, pentru a stabili dacă aceste clauze sunt într-adevăr abuzive", a mai precizat Gheorghe Ciubotaru.
Cei care au probleme în relația cu banca pot face reclamații la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Este nevoie de o copie de pe contract sau copie după graficul de eșalonare pe care să o depună, împreună cu plângerea, la oricare dintre oficiile Autorității.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















