Numărul falimentelor din retail, industria prelucrătoare și construcții s-a dublat în perioada 1 ianuarie – 17 noiembrie 2008, față de aceeași perioadă din 2007, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului, citate de o televiziune de business. În perioada menționată, 12.308 firme au dat faliment. Comerțul, repararea autovehiculelor și a bunurilor de uz casnic au înregistrat 5.326 de falimente, față de 3.046 în 2007. Industria prelucătoare a contabilizat 2.601 falimente față de 1.506 în 2007, iar construcțiile – aproape 1.200 de falimente, comparativ cu doar 525 anul trecut.
Construcțiile sunt urmate de falimentele din domeniul tranzacțiilor imobiliare și închirieri, care au crescut la peste 900 față de 448 înregistrate în perioada similară a anului trecut. Din totalul falimentelor înregistrate în perioada 1 ianuarie – 17 noiembrie anul acesta, 84,7% s-au înregistrat la firmele cu capital social românesc. Capitala este fruntașă la numărul de falimente cu 1.538, în creștere cu 18,6% față de perioada similară din 2007.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















