
Nu numai tinerii rockeri au căzut victime incompetenței guvernanților români, ci și minerii. Ultimul miner care supraviețuise recentei explozii din Valea Jiului a decedat astăzi la Spitalul de Arși din Capitală, infectat fiind cu două bacterii intra-spitalicești. Credeți că i-a păsat vreunuia dintre guvernanți de amărâtul ăsta să-l trimită în străinătate? Nu, politicienii noștri nu știu cum să împartă banii publici la baroni ca să-și asigure puterea în PSD.
Noul tartor din Moldova al PSD este președintele CJ Neamț, Ionel Arsene. Acesta a ocupat locul lăsat vacant prin arestare de Gheorghe Nechita. Politicianul a devenit cunoscut după ce a fost implicat într-un scandal sexual, fiind prezentat de presa locală în 2014, într-o filmare aproape porno. Arsene (in fotografie cu soția) a spus că filmarea era un trucaj. Arsene este unul din „intelectualii” români care îl susțin orbește pe Liviu Dragnea: a absolvit un liceu industrial din Tg. Neamț și la 35 de ani a reușit să devină inginer agronom. Până la 22 de ani nu a lucrat nimic sau i-a fost rușine să declare în CV că a fost simplu muncitor. Astăzi Arsene a anunțat triumfător că a primit 83 de milioane de Euro din care 51 de la buget pentru construirea de drumuri nemțene.
„Astăzi, pentru județul Neamț am „scris“ istorie, pentru că am semnat, în prezența a doi înalți oficiali, Paul Stănescu, viceprim-ministru, ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, și Marius Nica, ministru delegat pentru Fonduri Europene, proiecte în infrastructura rutieră în valoare de 380.298.327 lei! O sumă colosală, din care 32 milioane euro sunt fonduri europene și diferența provine de la bugetul de stat.
Primul proiect semnat – „Regiunea Nord-Est-Axa Rutieră Strategică 3: Neamț-Bacău – Reabilitarea și modernizarea axei de transport Piatra Neamț – Mărgineni – Făurei – Horia – Ion Creangă – Icușești – limită județul Bacău“ este în valoare de 144.772.187 lei, (32.000.000 euro) și vizează conectarea la reţeaua TEN-T.
Acest drum are o lungime de 70,6 km, din care sunt propuși spre realizare, prin prezentul proiect 60,4 km. El va da o nouă șansă de dezvoltare celei mai sărace zone a județului, dar se va realiza și o eliberare a drumurilor existente, care vor fi degrevate de traficul greu.
Tot astăzi am semnat și cele 19 contracte de finanțare prin PNDL 2, în valoare de 196.820.981 lei (43.056.742 euro), care vizează modernizarea sau consolidarea a 11 tronsoane de drumuri județene cu o lungime totală de aproape 70 km și 8 poduri de pe rețeaua județeană de drumuri. Acestea se adaugă celor 10 proiecte obținute tot prin PNDL 2, cu o valoare totală de 38.705.159 lei, (8.467.177 euro) aflate în diferite stadii de execuție.
Mulțumesc Guvernului și domnilor miniștri prezenți astăzi la Neamț, mulțumesc pentru sprijinul competent al ADRNE, mulțumesc echipei de la Consiliul Județean Neamț și nu în ultimul rând, presei!”, a scris Arsene pe contul său de Facebook.
Citește și Relațiile sexuale ale unui deputat PSD au adus o amendă uriașă unui post de televiziune
Foto topiasi.ro
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















