Home Educație Trei medalii de aur, o medalie de argint și locul I pe...

Trei medalii de aur, o medalie de argint și locul I pe națiuni pentru echipa României la Olimpiada Internaţională de Geografie 2018

DISTRIBUIŢI

Lotul olimpic al României, prezent la a XV-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Geografie, a obţinut, continuând tradiția impusă în anii precedenți, rezultate excepționale: trei medalii de aur și o medalie de argint. Performanța a plasat România pe primul loc în clasamentul pe națiuni.

Elevii laureați cu aur sunt Bianca Elena Solomon (clasa a XI-a/Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași), Andrei Sandu (clasa a XI-a/Colegiul Național din Iași) şi Manuel Cristian Foșalău (clasa a XII-a/ Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași). La fel ca la ediția de anul trecut, Omar Hamod (clasa a XII-a/Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din București) a cucerit medalia de argint.

Echipa României a fost însoţită de profesorii coordonatori Mihaela Cornelia Fiscutean şi Dorin Fiscutean de la Colegiul Naţional din Iaşi. Selecția a fost realizată pe baza rezultatelor înregistrate la Olimpiada Națională de Geografie 2018. Pregătirea lotului s-a desfășurat la Iași.

Ediția din acest an a Olimpiadei Internaţionale de Geografie a fost organizată de Canada, la Universitatea Laval Québec, în perioada 31 iulie – 6 august, cu participarea a peste 160 de elevi din 43 de ţări.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

1 COMENTARIU

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.