
Curtea de Apel Bucureşti a respins, vineri, ca neîntemeiată, o contestaţie depusă de fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu prin care solicita anularea condamnării de 10 ani şi 8 luni închisoare primită într-un dosar de corupţie.
Este vorba de dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat că a constituit un grup infracțional la Primăria Capitalei, că a luat mită, că a comis abuz în serviciu și a spălat apoi banii primiți. Instanța i-a confiscat bani și bunuri, atât lui Oprescu Sorin cât și Adrianei Nica, fost manager la SUUB și amanta lui la momentul comiterii infracțiunilor. Click AICI pentru a vedea vila din Primăverii confiscată.
Minuta deciziei de azi a Curții de Apel
„În baza art. 432 Cod procedură penală respinge, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat Oprescu Sorin Mircea împotriva deciziei penale nr 575/A/13.05.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul 42389/3/2015. Definitivă”.
Și chirurgului Lucian Duță care a recunoscut că a luat 6 milioane de Euro mită (detalii AICI), aflat în executarea unei condamnări de șase ani, i-a fost respinsă azi contestația în anulare.
„Tip solutie: Respins contestatie in anulare
Solutia pe scurt: Decizia penala nr.121/A din 20 Ianuarie 2023 – In temeiul art. 432 C.pr.pen. respinge ca neintemeiata contestatia in anulare formulata de contestatorul-condamnat DUTA NICOLAE LUCIAN impotriva deciziei penale nr. 1049/A/25.07.2022 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia I Penala, in dosarul nr. 45188/3/2018. In temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. obliga contestatorul la plata sumei de 500 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare catre stat. Definitiva. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 20.01.2023”.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















