
Un bărbat în vârstă de 67 ani a fost reţinut de poliţişti după ce şi-ar fi ucis soţia mai tânără cu 30 ani decât el, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
Crima a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în locuinţa celor doi din localitatea Dobreni.
„Din primele cercetări a rezultat faptul că, un bărbat în vârstă de 67 de ani ar fi înjunghiat-o pe soţia sa, în vârstă de 35 de ani, ambii din localitatea Dobreni. Bărbatul în cauză a fost identificat de poliţişti, imediat după comiterea faptei’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
Potrivit unor surse din cadrul anchetei, crima s-a produs pe fondul geloziei şi al consumului de alcool de către autor.
Cercetările au fost preluate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















