Unul dintre indicatorii macroeconomici care nu îngrijorează încă pe nimeni este datoria publică externă. Încet, încet, s-au transferat împrumuturile din străinătate de la stat către companiile private, odată cu restrangerea sectorului public urmand şi plafonarea creditelor acestora.
Sigur necesarul de finanţări pentru infrastructură a constituit o piedică serioasă. Dar fără infrastructură evident că nu poţi emite pretenţii să atragi investiţii, mai ales din străinătate. Iar fără investiţii nu ai creştere economică. Aceste evoluţii mulţumitoare au făcut ca pe lunga listă de reproşuri pe care foruri internaţionale ca Banca Mondială, Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional sau alte agenţii de rating le-au făcut de-a lungul anului să nu figureze şi datoria publică.
Numai că, iată că ulciorul nu merge de multe ori la apă. Ocupaţi mai mult cu găsirea unor modalităţi care să le mai asigure măcar un an de mandat în fotolii ministeriale, demnitarii actualului Guvern pot eroda şi acest echilibru. Banii aruncaţi cu largheţe pe măsuri populiste, aducătoare de voturi, sapă găuri adanci. Nu mai constituie pentru nimeni o noutate faptul că avem un deficit de cont curent aproape de roşu. Instabilitatea politică alungă investitorii, iar deficitul de cont curent nu îşi mai găseşte acoperire decat în banii căpşunarilor. Însă, dacă aceştia nu vor face faţă, cum statul nu poate -da faliment-, va trebui să recurgă la împrumuturi publice, externe sau interne, pentru a-l putea finanţa. Iar costurile le suportăm tot noi contribuabilii. Cu alte cuvinte se dă cu o mană o mărire de salariu sau pensie, unei categorii restranse de populaţie şi se ia cu două: voturi multe de la cei -unşi- şi bani de la tot norodul care nu a plecat încă peste graniţe. Etic şi social, nu vi se pare?
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















