Home Economic-Financiar Finantele nu mai vor sa plateasca dobanzi peste 6,5%

Finantele nu mai vor sa plateasca dobanzi peste 6,5%

DISTRIBUIŢI

Trezoreria trage în jos dobanzile pe piaţa interbancară. Chiar dacă, pe de o parte, declară că au nevoie de bani, cei de la finanţe nu mai acceptă să plătească peste 6,5% dobandă. Costul este cu mult inferior celui plătit în ultima perioadă a anului 2007. Finanţele Publice au atras, joi, aproximativ 800 de milioane de lei în depozite cu scadenţa la două săptămani, pentru care a oferit o dobandă medie de 6,4% pe an, acesta fiind al doilea împrumut după cel de vinerea trecută, au declarat, ieri, agenţiei Mediafax, surse din piaţa bancară. Dobanda maximă acceptată în această sesiune a fost de 6,5% pe an. Una peste alta, ar cam fi un semn că banca centrală ar putea să regandească nivelul dobanzii de intervenţie.

La finele anului trecut, Ministerul Finanţelor a împrumutat 950 de milioane de lei de la Banca Comercială Romană, Casa de Economii şi Consemnaţiuni şi Banca Transilvania, suma fiind necesară pentru efectuarea unor plăţi curente, din contul trezoreriei statului. Împrumuturile, rambursabile în două săptămani, au fost angajate cu o dobandă medie de 8,38% pe an.

-Bănuim că sumele atrase joi provin şi de la alte bănci decat cele care au participat la licitaţia de la sfarşitul săptămanii trecute. În general, majoritatea instituţiilor publice comunică rezultatul licitaţiilor, astfel că, decizia Finaţelor de a nu anunţa cifrele indică o lipsă de trasparenţă-, au declarat sursele.

Pentru acest an, Ministerul Finanţelor a anunţat un plafon de opt miliarde de lei (aproximativ 2,3 miliarde de euro) pentru împrumuturile de pe piaţa internă şi posibilitatea revenirii pe pieţele internaţionale de capital, cu emisiuni de titluri de circa 500 de milioane de euro.

În primul trimestru din 2007, valoarea emisiunilor de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat de tip benchmark se va ridica la 5,7 miliarde de lei, primele licitaţii urmand să fie organizate la 8 ianuarie.

La acest termen este programată o emisiune de certificate de trezorerie cu termen de 30 de zile, în valoare de două miliarde de lei, neanunţată în calendarul anterior.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.