Home Imobiliare Proceduri simplificate pentru acordarea rentei viagere

Proceduri simplificate pentru acordarea rentei viagere

DISTRIBUIŢI

La sfârşitul anului trecut, guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă potrivit căreia obiectul rentei viagere îl constituie terenurile cu destinaţie agricolă situate în extravilan.

Actele normative modificate în 2006 cu privire la renta viageră vin în scopul concentrării suprafeţelor agricole în exploataţii eficiente, impuse de necesitatea modernizării agriculturii României şi compatibilizării acesteia cu agricultura din ţările membre ale Uniunii Europene. Conform modificărilor stabilite, se simplifică procedura de acordare a rentei viagere în cazul proprietăţii comune în devălmăşie. În noua variantă, renta se poate acorda pe baza declaraţiei notariale autentificate, prin care coproprietarii declară de comun acord asupra cotei ce revine fiecăruia. Anterior acestor prevederi, renta nu se putea acorda decât prin ieşirea din indiviziune, fapt ce implică cheltuieli cu măsurătorile cadastrale. Tarifele erau mult peste posibilităţile proprietarilor de terenuri agricole. Intabularea costă 10 lei/ha plus taxe de 5 lei pentru numărul atribuit înscrierii în cartea funciară. Schiţele cadastrale pot atinge şi 250 de lei, la care se adaugă taxele de avizare ale schiţelor, plus cheltuielile cu deplasarea în teren.

Programul privind renta viageră a fost demarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, legea privind acordarea rentei viagere menţionează că proprietarii care decid arendarea terenului vor beneficia de 50 de euro/ha/an, iar cei care vând terenul, 100 de euro/ha/an, sume care se adaugă la valoarea arendei sau la preţul de vânzare al pământului, după caz.

Nu toţi proprietarii de terenuri agricole pot beneficia de renta viageră. Prima condiţie impusă de această lege este ca potenţialul rentier sa fie persoană fizică în vârstă de peste 62 de ani, care deţine până la 10 hectare de teren agricol. Legea stipulează de asemenea, că pentru a putea primi renta viageră, persoana fizică trebuie să deţină un teren care după anul 1990 nu a făcut obiectul altei instrăinări prin acte.

Pentru continuarea acestui program, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) a alocat un buget de 20 de milioane de lei în 2007.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.