Home Economic-Financiar Comisia Europeană i-a cerut guvernului Ponta o strategie pentru achiziții publice

Comisia Europeană i-a cerut guvernului Ponta o strategie pentru achiziții publice

DISTRIBUIŢI

România pregătește, la cererea Comisiei Europene, o strategie pentru achiziții publice, cu scopul de a remedia problemele pe care Bruxelles le-a reclamat până acum în această zonă și pentru a se conforma noilor directive, a declarat, luni, ministrul Eugen Teodorovici.
MFE trebuie să dezvolte și să trimită CE o strategie națională pe achiziții publice, care să trateze trei puncte: cadrul legislativ, cel instituțional și pregătirea autorităților contractante, a precizat Eugen Teodorovici, la o dezbatere cu autoritățile locale, organizată de Institutul pentru Politici Publice.
În privința cadrului legislativ, trebuie „să arătăm modul în care România va transpune aceste noi directive în legislația națională și de când o va face“, a explicat ministrul.
„Al doilea punct se referă la partea de cadru instituțional, și anume să vedem exact dacă actualul cadru, care ne-a creat foarte multe probleme, mai trebuie modificat și cum, adică identificarea numărului de structuri, comasarea unora dintre ele. Ideea e să mergem strict pe ceea ce prevede Directiva europeană pe achiziții publice“, a spus Teodorovici.
Cel de-al treilea punct se referă „la partea de formare, de pregătire pentru tot ce înseamnă autorități contractante și acei experți care sunt cooptați în comisia de evaluare“, a mai spus ministrul Fondurilor Europene, care estimează că strategia va fi gata în aprilie.
Amintind că, recent, Comisia pentru Control Bugetar și Comisia LIBE din PE au stabilit pedepse de minimum 10 ani pentru fraude cu fonduri comunitare, primarul din Arad a rugat autoritățile centrale să facă proceduri clar pentru achizițiile publice.
Deficiențele procedurilor de achiziții publice au fost semnalate și de ultimul raport MCV, din 22 ianuarie.
Procedurile de achiziții publice din România sunt vulnerabile, în permanență, la corupție, astfel că ar trebui instituit un sistem ex-ante de verificare a conflictului de interese, se arată în raport.
Experții CE notează că magistrații și agenții economici care își desfășoară activitatea în domeniul achizițiilor publice din România amintesc, „pe lângă necesitatea de a consolida mijloacele de prevenire a corupției și a conflictelor de interese în materie de achiziții publice“, „două aspecte-cheie: raționalizarea legislației și asigurarea unei mai mari stabilități“.
CE recomandă „consolidarea cooperării dintre ANRMAP și ANI, în vederea instituirii unui sistem ex-ante de verificare a conflictului de interese în cadrul procedurii de atribuire a contractelor de achiziții publice, inclusiv extinderea rapidă a abordării de la procedurile de ofertare în care sunt implicate fonduri ale UE la toate procedurile de achiziții publice din România“.
Procedurile de achiziții publice reprezintă un subiect de interes pentru Bruxelles, PE adoptând, la 15 ianuarie, două rezoluții prin care se instituie reguli noi în Uniunea Europeană privind licitațiile publice și contractele de concesionare, care vor asigura o calitate mai mare și un preț mai bun la achiziția de bunuri și servicii, potrivit unui comunicat al PE.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.