Proiectul rentei viagere agricole nu s-a bucurat de prea mult succes în rândul agricultorilor români. Cum cei vizaţi de această iniţiativă a executivului sunt proprietarii de terenuri agricole în vârstă de peste 62 de ani, demersurile necesare, dar mai ales cheltuielile ridicate legate de intabularea suprafeţelor deţinute şi parafarea actelor la notar i-au făcut pe mulţi să nu ia în considerare această opţiune. Alţii au motivat că sumele acordate anual de către stat, respectiv 50 de euro pentru pensia de arendă şi 100 de euro pentru renta de vânzare sunt insuficiente. În aceste condiţii, ministrul agriculturii, Dan Motreanu, şi-a propus să rezolve măcar situaţia taxelor aferente primei intabulări, pornind discuţii cu primul ministru Tăriceanu, cu cei din Ministerul Justiţiei şi din Ministerul Finanţelor Publice, pentru a face o analiză care să arate dacă bugetul de stat poate suporta aceste cheltuieli, alături de taxele de succesiune. Mai mult, Uniunea aşteaptă ca noi să facem primul pas, astfel că primele fonduri alocate României în caliatate de stat membru ne vor intra în cont cel mai devreme la sfârşitul acestui an.
Agricultura românească va beneficia de primele fonduri post-aderare, cel mai devreme în luna decembrie a acestui an. În acest timp, ministrul agriculturii încearcă să-şi convingă colegii de cabinet să scoată bani de la buget pentru intabularea terenurilor.
Prima tranşă din cele aproape 13 miliarde de euro alocate de Uniunea Europeană pentru eficientizarea agriculturii româneşti şi dezvoltare rurală va sosi, cel mai probabil, spre sfârşitul acestui an, sau chiar la începutul lui 2008, potrivit ministrului de resort, Dan Motreanu, citat de Mediafax. Până atunci, fermierii români vor depune cerere de subvenţionare începând cu 1 aprilie, data limită fiind 15 mai. După verificarea acestora, Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie şi Agricultură (APIA) va acorda subvenţia unică pe hectar, în cuantum de aproximativ 50 de euro, de la bugetul MAPDR, urmând ca banii să fie alocaţi ulterior de Uniune.
După ce Comisia Europeană va aviza Planul Naţional de Dezvoltare Rurală, vor putea fi depuse şi cererile de finanţare pentru proiecte similare celor cuprinse în programul SAPARD. -Comisia Europeană are un termen de maxim şase luni pentru aprobarea documentului, dar noi sperăm ca în iulie să fie deja avizat-, a declarat Dan Motreanu. Planul de dezvoltarea urmăreşte două direcţii, respectiv gestionarea terenurilor, proiectele din acest sector urmând a fi depuse la APIA, şi măsuri care vizează între altele, creşterea competitivităţii şi îmbunătăţirea calităţii vieţii în mediul rural. Instituţia responsabilă cu gestionarea acestor proiecte va fi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP). Însă nici APIA, nici APDRP nu sunt acreditte definitiv, astfel că nu pot derula fonduri europene. Motreanu consideră că deficienţele de funcţionare vor fi remediate, astfel încât cele două instituţii să primească girul forurilor europene.
Pentru a eficientiza agricultura prin comasarea terenurilor, ministerul de resort va elabora un proiect de lege, prin care cheltuielile legate de prima intabulare şi taxele de succesiune pentru suprafeţele agricole să fie suportate de la bugetul de stat. Deşi proiectul nu a fost prea bine primit în ultima şedinţă de guvern, Motreanu este optimist. -Eu cred că proiectul este nu numai realizabil, dar şi necesar pentru urgentarea restituirii proprietăţilor, fără de care nu putem accesa multe din fondurile europene-. Măsura vizează şi proiectul rentei viagere agricole, la care mulţi ţărani au renunţat tocmai din cauza taxelor de intabulare şi notariale destul de ridicate.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















