
Primul-ministru Emil Boc a anunțat că termenul-limită pentru adoptarea de către Executiv a formei finale a Legii de reformă a sistemului de pensii este de 3 februarie, astfel încåt proiectul să fie adoptat de către Parlament în cursul sesiunii următoare.
Boc a declarat că, pentru respectarea graficului convenit cu instituțiile financiare internaționale, Romånia are două priorități din punct de vedere legislativ. „Este vorba de adoptarea pånă la sfårșitul lunii martie a Legii responsabilității fiscale și adoptarea în sesiunea următoare a Legii de reformă a sistemului de pensii. Am decis în ultima ședință de Guvern ca în 3 februarie Executivul să adopte forma finală a legii, astfel încåt Parlamentul să aibă spre dezbatere legea“, a declarat, ieri, Emil Boc.
Premierul a adăugat că, în cadrul discuției de såmbătă cu reprezentanții FMI, a fost constatat faptul că Romånia a respectat termenii acordului de împrumut.
„Nu cred că vor fi probleme pentru următoarele tranșe, deoarece angajamentele au fost respectate, iar programul va continua. A fost apreciat faptul că Romånia, în condițiile unui an 2009 extrem de greu din punct de vedere economic și politic, a respectat angajamentul internațional cu FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială. Acesta este un semn de credibilitate a țării care ne va ajuta în relațiile economice internaționale“, a spus Boc.
Sprijin pentru firme
Premierul a spus că autoritățile romåne negociază cu FMI o eventuală creștere a plafonului garanțiilor guvernamentale care pot fi acordate pentru atragerea fondurilor europene. „Față de ce avem în acord, am solicitat o analiză cu privire la extinderea volumului garanțiilor internaționale, adică majorarea plafonului de garanții ca să putem absorbi mai mulți bani europeni, să putem ajuta colectivitățile locale pentru partea de cofinanțare și să extindem sistemul de garanții și în alte domenii, gen programul «Prima Casă», dar și pentru sprijinirea firmelor private care au programe europene“, a declarat Emil Boc.
Astăzi și måine, reprezentanții FMI urmează să aibă discuții punctuale cu fiecare minister, fiind programată și o nouă întålnire a lui Jeffrey Franks cu Emil Boc în cursul săptămånii viitoare.
Primul-ministru Emil Boc și ministrul de Finanțe Sebastian Vlădescu au discutat såmbătă cu reprezentanți ai FMI, ai CE și ai BM, unul dintre subiecte reprezentåndu-l extinderea plafonului și mecanismului garanțiilor guvernamentale în vederea întăririi capacității de absorbție a fondurilor europene.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















