Ministrul francez al afacerilor externe, Michel Barnier, a declarat ieri, inaintea intalnirii dintre premierul turc Recep Tayyip Erdogan si presedintele francez Jacques Chirac, ca, in privinta aderarii Turciei la Uniunea Europeana, -drumul este inca lung-, insa este evident ca aceasta tara face progrese. -Trebuie sa recunoastem, Turcia nu va intra maine in Uniunea Europeana. Drumul este inca lung, insa aceasta tara se afla pe drumul cel bun si a facut progrese in ultima vreme-, a afirmat ministrul de externe francez, care sustine aceasta aderare, adugand ca, in privinta Turciei, chiar daca oficialii de la Bruxelles dau unda verde inceperii negocierilor de aderare, statutul de membru cu drepturi depline nu este iminent.
Liderii din UE vor decide in decembrie daca vor deschide negocierile de aderare cu Ankara, Franta fiind singurul stat european mai mare care are inca rezerve in privinta acordarii statutului de membru al UE Turciei.
Premierul turc a sosit luni la Paris pentru o vizita oficiala de trei zile, a doua pe care o face, incercand sa-i convinga pe francezi de importanta aderarii Turciei la Uniunea Europeana. In prima sa zi a vizitei oficiale, Ergodan si-a exprimat dorinta, in timpul unei intalniri cu omologul sau francez Jean-Pierre Raffarin, ca Franta sa continue -sa sprijine- Turcia in eforturile sale de aderare la Uniunea Europeana. -In acest domeniu, noi dorim ca tot sprijinul pe care Franta ni l-a acordat, si mai ales prin intermediul presedintelui Chirac, sa continue pe viitor-, a declarat el, adresandu-se presei, impreuna cu Raffarin, la Hotel Matignon, la sfarsitul intalnirii lor.
-In legatura cu chestiunile europene, prim-ministrul turc mi-a prezentat toate eforturile angajate de tara sa pentru a raspunde criteriilor de la Copenhaga definite de Uniunea Europeana-, a precizat Raffarin. Prim-ministrul francez a reamintit, in legatura cu candidatura turca, ca va studia -cu cea mai mare atentie raportul Comisiei din aceasta toamna- si ca doreste -o luare de pozitie a Consiliului in decembrie asupra acestui important subiect-.
Vizita premierului Turc la Paris intervine intr-un moment delicat pentru conducerea Frantei. Cota de popularitate a presedintelui francez Jacques Chirac este in scadere cu patru procente, conform unei statistici realizate de Louis Harris pentru AOL si cotidianul -Liberation-. O situatie similara se inregistreaza si in cazul premierului Jean-Pierre Raffarin, care pierde trei puncte. Chirac beneficiaza, in prezent, de sprijinul a 41% din alegatori, in timp ce Raffarin este preferat doar de 29% din electorat.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















