Home În Lume Catastrofa feroviara pe ruta Istanbul-Ankara

Catastrofa feroviara pe ruta Istanbul-Ankara

DISTRIBUIŢI

O noua catastrofa s-a abatut asupra Turciei, de data aceasta insa in urma deraierii unui tren de mare viteza. Accidentul s-a soldat cu moartea a cel putin 36 de persoane si ranirea a circa 70, neoferindu-se deocamdata o cifra exacta privind numarul victimelor. S-au vehiculat insa mai multe speculatii in acest sens, din primele estimari ale oficialitatilor rezultand decesul a 139 de persoane. Oricum, schimbarea rapoartelor privind numarul de victime nu a fost explicata in mod clar de catre autoritati, acestea dand vina pe confuzia existenta la locul accidentului. Nici cauza deraierii nu este sigura inca, dar exista posibilitatea ca unul dintre vagoanele de la coada trenului sa fi sarit primul de pe sine, provocand o reactie in lant si rasturnandu-le si pe celelalte.

Trenul circula pe ruta Istanbul-Ankara si facea parte dintr-un nou serviciu rapid care abia intrase in functiune luna trecuta.

Prim-ministrul Recep Tayyip Erdogan, care a participat la lansarea noului tren in cadrul unei ceremonii speciale, si-a anulat vizita pe care urma sa o efectueze ieri in Bosnia-Hertegovina si a plecat spre locul accidentului.

In tren se aflau circa 230 de persoane. Potrivit oficialitatilor feroviare, viteza trenului era de 70-80 de kilometri pe ora, dar ranile groaznice ale unora dintre pasageri sugerau ca s-ar putea ca trenul sa fi mers cu viteza mult mai mare. Interesant este ca astfel de incidente sunt rare in Turcia, unde caile ferate nu sunt folosite ca forma majora de transport. Cu toate acestea, s-a speculat intens ideea eventualitatii unui atac terorist, a sabotajului. Desi cauzele au ramas necunoscute, directorul cailor ferate Suleyman Karaman a respins ieri ipotezele vehiculate, dar a asigurat ca se vor examina -toate posibilitatile- si ca -nu a fost vorba de sabotaj-.

-Criminal in serie- sau -Au murit pentru un simplu spectacol-, cam asa sunau titlurile de prima pagina ale publicatiilor turcesti, in urma catastrofei. Presa a criticat vehement politizarea proiectului de modernizare a structurilor feroviare, considerand guvernul de la Ankara responsabil direct pentru producerea accidentului, dat fiind ca nu a tinut seama de semnalele de alarma trase de catre specialistii in infrastructura. De asemenea, executivul Erdogan este incriminat pentru a-si fi pus interesul propriu, politic, deasupra sigurantei calatorilor si pentru ca a lansat proiectul de modernizare a trenurilor, fara a tine cont de imperativul modernizarii tronsoanelor de cale ferata.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.