Home Economic-Financiar Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

Confruntare

Airbus s-ar putea confrunta cu lipsa comenzilor pentru versiunea cargo a aeronavei A380, în pofida faptului că producătorul european a estimat în noiembrie 2006 că va primi 400 de cereri pentru acest avion până în 2025, transmite Reuters. Firma americană de curierat United Parcel Service (UPS) va anula, probabil săptămâna viitoare, comanda pentru 10 astfel de aeronave, a relatat în ediţia de vineri cotidianul francez -Les Echos-. Airbus a anunţat în această săptămână că numărul total al comenzilor primite de companie s-a plasat în 2006 sub nivelul înregistrat de concurentul american Beoing, pentru prima dată după anul 2000.

Finanţare

Compania Plus Discount Romania SCS va aloca aproximativ 200 milioane de euro pentru construcţia a circa 70 de magazine şi a unui centru regional de distribuţie, la Cluj-Napoca, investiţie finanţată parţial de către Banca Europeană de Investiţii (BEI). Instituţia financiară internaţională a aprobat vineri acordarea unui credit în valoare de 80 milioane de euro pentru susţinerea strategiei de extindere a Plus Discount România. Directorul Plus Discount, Uwe Klostermann, a declarat în luna decembrie a anului trecut că firma va aloca în următorii patru ani aproximativ 300 milioane de euro pentru extinderea reţelei din România, ţinta fiind acoperirea tuturor oraşelor cu peste 20.000 de locuitori şi crearea unui lanţ de 175 de magazine, până în 2009-2010.

Preluare

Conglomeratul american General Electric (GE) va achiziţiona două divizii producătoare de aparatură medicală pentru diagnosticare ale Abbott Loboratories, pentru 8,13 miliarde de dolari, transmite Reuters. Compania Abbott din SUA va vinde unităţile de diagnosticare in-vitro şi Point-of-Care, preţul de achiziţie urmând să fie achitat în numerar.

Alte două divizii ale Abbott, de diagnosticare moleculară şi de fabricare a produselor destinate pacienţilor cu diabet, care asigură profituri superioare, nu sunt incluse în tranzacţie.

Suspendare

Operatorul bursei de electricitate, OPCOM, a suspendat dreptul Termoelectrica de a cumpăra energie pe piaţă pentru ziua următoare, pentru că firma nu a achitat facturile restante către Electromagnetica şi Enol Grup, au declarat, vineri, agenţiei Mediafax, reprezentanţi ai Bursei. Electromagnetica şi Enol Grup au solicitat OPCOM, la 11 ianuarie 2007, să interzică participarea Termoelectrica la tranzacţii cu energie, întrucât compania nu a respectat termenele de plată a facturilor emise.

Unificare

Producătorul suedez de camioane Scania va unifica operaţiunile reprezentanţelor din România şi Bulgaria, pentru reducerea costurilor şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor, potrivit site-ului bulgar Dnevnik. După comasarea activităţilor, cele două reprezentanţe îşi vor menţine independenţa în privinţa strategiei de piaţă şi dezvoltării reţelei de dealeri.

Stocuri

Producătorii care deţineau în stoc, la 1 ianuarie, cantităţi de peste 30 de tone de carne de porc sau peste zece tone de branză sunt obligaţi să depună la Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (APIA) o declaraţie privind nivelul stocurilor la începutul anului şi în anii anteriori. Documentele depuse la APIA de companiile din industria agroalimentară trebuie să conţină informaţii despre cantităţile de produse deţinute la 1 ianuarie 2007 şi în anii anteriori. Informaţiile vor fi utilizate pentru a stabili dacă firmele au acumulat stocuri în scop speculativ, înainte de aderarea Romaniei la Uniunea Europeană.

Majorare

Plafonul de îndatorare publică externă a Romaniei în acest an va fi de 4,4 miliarde de euro, cu 100 milioane de euro peste nivelul aprobat pentru 2006, potrivit unui proiect de ordonanţă de guvern. Plafonul de îndatorare publică externă reprezintă suma maximă a împrumuturilor externe pe care le pot contracta şi garanta autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, pe o perioadă de un an, şi se determină prin corelarea indicatorilor datoriei publice cu o serie de indicatori macroeconomici, respectiv produsul intern brut, volumul exporturilor de bunuri şi servicii, deficitul balanţei comerciale şi rezerva valutară a statului.

Declin

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a continuat evoluţia descendentă din această săptămană şi în şedinţa de vineri, însă societăţile de investiţii financiare (SIF) au închis în urcare cu aproape 0,5%, după cinci zile consecutive de pierderi. Indicele care reflectă trendul bursei, BET-C, a coborat cu 0,37%, în timp ce acţiunile lichide, incluse în indicele BET, au înregistrat cea mai mare depreciere, de 1%. Lichiditatea pieţei a scăzut cu circa 18 milioane de lei şi a totalizat 37,7 milioane de lei (11 milioane de euro).

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.