
Dan Șova a ajuns să conducă Ministerul Transporturilor doar cu numele. La mijlocul lunii martie, și-a delegat atribuțiile de coordonare pentru toate companiile din subordinea ministerului.
Este vorba despre ROMATSA, aeroporturi, companiile feroviare și TAROM. De gestionarea lor se va ocupa Elena Petrașcu, adusă în minister chiar de el. Aceasta a mai lucrat cu Dan Șova și la Departamentul Marilor Proiecte.
La nicio lună de la numirea în funcție, Dan Șova a renunțat la toate atribuțiile de conducere a companiilor din Transporturi. Documentul a fost publicat pe blogul realizatorului TV, Robert Turcescu.
Potrivit ordinului, toate deciziile referitoare la companiile din Transporturi vor fi luate de Elena Petrașcu, secretar general în cadrul instituției. Dan Șova a rămas să aibă grijă doar de spitalele din subordinea ministerului, de comunicare, de relația cu Parlamentul și cu sindicatele.
Elena Petrașcu, în schimb, va putea lua decizii în legătură cu banii ministerului și va avea drept de semnătură în locul ministrului.
Contactat telefonic, ministrul Transporturilor, Dan Șova nu a oferit nicio explicație pentru decizia luată. Nici colegii din Guvern nu au putut spune mai multe.
„Înseamnă că este un om care are foarte mare încredere în doamne și promovează femeia. Nu văd ce ar fi rău în această delegare”, a declarat vicepremierul Liviu Dragnea.
Elena Petrașcu a fost adusă de Dan Șova în ministerul Transporturilor de la Departamentul Marilor Proiecte, instituție coordonantă până nu demult tot de Dan Șova.
Aceasta are o carieră de 17 ani în instituțiile publice. Din 1997 este funcționar guvernamental fără întrerupere, indiferent de cine s-a aflat la putere. A trecut prin șase ministere: Departamentul Marilor Proiecte, Mediu, ministerul Dezvoltării și Turismului, ministerul Dezvoltării și Locuinței, cel al Integrării și al Transporturilor. Aceasta a fost numită de curând și președintele Consiliului de Administrație de la ROMATSA, instituție unde director este soțul ei, Florin Petrașcu.
Potrivit declarației de avere, în 2012, familia Petrașcu avea credite de aproape 500.000 de franci și 18.000 de euro.
Soțul său a câștigat, în 2012, aproape 36.000 de lei pe lună. În același an, ca inspector la Secretariatul General al Guvernmului, Elena Petrașcu a încasat luna 3.600 de lei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















