Home Economic-Financiar Hackerii fura date personale prin e-mail

Hackerii fura date personale prin e-mail

DISTRIBUIŢI

Furtul de date personale făcut de hackeri prin internet, folosindu-se de e-mailuri aparent trimise de bănci ia amploare. Numărul mesajele de tip phishing adresate românilor care deţin carduri bancare va creşte de cel puţin două ori în acest an. Phishing-ul implică în general un e-mail trimis aparent de o bancă, o companie mare sau o instituţie de stat către clienţii săi, cerându-le să intre pe un site pentru a-şi reintroduce datele personale – cod numeric personal, card bancar şi PIN, conturi de plată online şi parolele lor.

În anul 2006, cei mai răspândiţi viruşi au continuat să fie cei cu transmitere prin e-mail, primii zece fiind atât de periculoşi încât au reprezentat 55% din totalul infecţiilor descoperite de BitDefender, se arată într-un comunicat al Softwin.

Celebrul virus Netsky a repezentat 13% din totalul infecţiilor de anul trecut. În clasamentul celor mai răspândiţi viruşi, Netsky este urmat de Nyxem.E, potrivit datelor Softwin.

Specialiştii BitDefender apreciază că anul 2007 va aduce o înmulţire a atacurilor prin e-mail, iar recentele mesaje referitoare la Saddam Hussein, la furtuna care a lovit Europa sau la moartea lui Putin au demonstrat că ştirile zilei vor deveni instrumente pentru tehnici de -inginerie socială-.

-Practic, hackerii încearcă să atragă atenţia utilizatorilor de e-mail pentru a-i determina să deschidă programele din ataşament. Ulterior, aceştia vor avea acces către PC-ul infectat-, se precizează în document.

Mesajele de tip spam cu imagini ataşate şi fără text vor reprezenta în acest an peste 50% din totalul masajelor la nivel mondial, potrivit estimărilor BitDefender.

-Pentru companii, vectorul principal de atac va fi reprezentat de vulnerabilitatile aplicaţiilor de tip office. Acestea sunt exploatate şi comercializate *underground* pentru crearea de atacuri informatice, special pentru anumite *victime*-, se arată în document.

Conform previziunilor Softwin, în acest an vor continua să fie produse din ce în ce mai multe aplicaţii informatice gata infectate. În aceste cazuri, hackerii pretind că vor să contribuie la securitatea utilizatorilor, în schimb, ascund în codul aplicaţiilor viruşi sau spyware.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.