Producătorul auto chinez Chery Automobile a negat în mod oficial, că se află în cursa de preluare a Daewoo Automobile Craiova, potrivit ediţiei electronice a publicaţiei -Shanghai Daily-.
Preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Teodor Atanasiu, a declarat marţi, că General Motors (GM) şi Ford – SUA, Tata – India şi Chery Automobile – China au depus scrisori de interes pentru preluarea companiei Daewoo Automobile România.
Scrisorile, depuse la Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) au fost preluate de AVAS odată cu activitatea fostei structuri a Ministerului Economiei, a afirmat Atanasiu într-o conferinţă de presă.
El a precizat că autorităţile vor impune investitorului care va prelua Daewoo un anumit nivel al capacităţii de producţie la Craiova.
Comisia de privatizare a Daewoo va avea o primă reuniune săptămâna viitoare, discuţiile vizând strategia de vânzare a acţiunilor.
Purtătorul de cuvânt al Chery, Wang Wei, a respins miercuri informaţia, în cadrul unui interviu telefonic, şi a spus că producătorul chinez preferă să se extindă prin intermediul unor parteneriate şi nu prin investiţii directe, fuziuni şi achiziţii.
-În comparaţie cu ceilalţi trei potenţiali cumpărători, Chery se află în urma acestora, în privinţa capitalului, a experienţei în consolidare şi a controlului riscurilor financiare-, a declarat Zhong Shi, ananlist independent în domeniul auto.
Chery a înfiinţat în străinătate şase fabrici, în cinci state, inclusiv în Rusia, Indonezia şi Iran, iar investiţiile au constat în furnizarea de tehnologie.
Compania intenţionează să exporte în acest an 70.000 de automobile şi să înfiinţeze noi fabrici în străinătate, dar Wang nu a oferit detalii.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















