Împăratul roman Caligula a rămas celebru în istorie pentru pasiunea pe care o avea față de calul său Incitatus, ridicat chiar la rangul de senator roman. Potrivit scrierilor vremii, calul lui Caligula se bucura de cele mai mari onoruri, romanii, indiferent de rangul lor, fiind obligați să se prosterneze în fața lui și să-și lipească fruntea de copita lui.
Ceva mai adaptați vremurilor noastre, politicienii români au pasiuni pentru caii-putere și, potrivit ultimelor informații, pentru puterea absolută. Unii dintre ei consideră că sunt probabil urmași ai lui Incitatus, de aici și ideea de a se înscăuna senatori pe viață.
După ce aproape 80% dintre români au susținut la referendum ideea Parlamentului unicameral, minți luminate din PSD și PNL testează zilele acestea ideea modificării Constituției în sensul conservării Senatului și înființării funcției de senator pe viață. Cu alte cuvinte, ne dau cu tifla: voi ați vrut să fim mai puțini, noi vrem să fim pe viață. Susținătorii acestor modificări ale Constituției nu sunt niște neica nimeni care se bagă în seamă singuri. Nicidecum. Minți luminate, precum cea a fostului premier Tăriceanu, gândesc de ceva vreme la o modificare a Constituției în acest sens, invocând nu știu ce nevoi ale administrațiilor locale, ce ar putea fi astfel mai bine reprezentate. Ideile lui Tăriceanu au găsit suport și în mediul pesedist, unde prinde teren teza că prin această modificare i se dă peste nas lui Traian Băsescu, cel care a avansat proiectul Parlamentului unicameral. De români nu le pasă însă nici pesediștilor, nici liberalilor, pentru că nu-mi aduc aminte să fi avut loc un referendum care să susțină ideea înființării funcției de senator pe viață. Posibil ca el să fi avut loc printre fruntașii PNL și PSD, de vreme ce marile spirite politice de la cele două partide s-au întâlnit și susțin un principiu aflat departe de democrația modernă. Precum celebrul Incitatus al lui Caligula, pesediștii și liberalii nu fac altceva decât să-și bage picioarele în politică, având pretenția să-i și aplaudăm pentru această ispravă.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















