Sunt cuvinte extrase din relatarile unui student, scapat ca prin minune din incendiul izbucnit, duminica, intr-un centru comercial din capitala Paraguayului, Asuncion, la o ora de maxima afluenta si soldat cu peste 290 de morti, potrivit televiziunii locale. Drama, tragedie? Greu de gasit expresia potrivita pentru cele intamplate, pentru durerea parintilor, copiilor, a rudelor si prietenilor care i-au pierdut pe cei apropiati. -A inceput sa ploua cu foc in timp ce eram la casa si terminam de achitat nota de plata-, a povestit tanarul de 23 de ani.
Incendiul s-a pornit cu putin inainte de pranz, cand in marele centru comercial se aflau, conform estimarilor oficiale, aproximativ 700 de oameni. In doar jumatate de ora, focul a distrus o mare parte a complexului, ce apartine unei retele nationale de magazine, Ucas Bolanos, si care cuprinde un supermarkert si mici ateliere de modificari si ajustari rapide. Pompierii cred ca la originea incendiului s-a aflat explozia unui rezervor industrial de gaze naturale, situat intr-o zona din imediata vecinatate. -Nici eu nu stiu cum am reusit sa ies inainte ca usile sa fie inchise. Apoi, nimeni nu a mai iesit de acolo-, si-a continuat groaznica povestire Morinigo. -Ma aflam undeva in centru, in mijlocul unei multimi de oameni. Am iesit in fuga-, a adaugat el.
In momentul dezastrului, in incinta complexului, situat intr-un cartier popular din Asuncion, se aflau circa 700 de persoane. Potrivit martorilor oculari, ajutati de agentii de securitate, responsabilii centrului au decis inchiderea tuturor cailor de iesire, pentru a-i impiedica pe cumparatori sa plece fara sa plateasca. Prin urmare, numerosi barbati, femei, persoane in varsta si copii au murit calcinati sau asfixiati. In cei 36 ani de cariera, purtatorul de cuvant al politiei municipale, comisarul Velazco, a declarat ca nu a vazut asa ceva. -Priviri disperate, strigate disperate de ajutor, disperarea de a nu-si putea salva viata-. Rosa Resquin, care a reusit -printr-un hazard al vietii- sa iasa din acel cosmar, a declarat ca i-a auzit pe mai-marii magazinului dand ordin de blocare a usilor imediat dupa explozia care a provocat o adevarata panica, facandu-i pe oameni sa alerge in toate directiile. -Ne-au inchis portile in nas-, a confirmat Patricia Benitez, o adolescenta de 17 ani, cu arsuri de gradul doi si spitalizata la un institut de asistenta sociala. Proprietarul supermarketului, Jaan Pio Paiva, s-a prezentat la politie inaintea emiterii unui mandat de arestare pe numele sau. El a negat ordinul de blocare a cailor de iesire. -Toti cei care au putut iesi au iesit. Este o tragedie-, a afirmat el.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















