Tinerii cu vârsta de până la 30 de ani precum și cei din segmentul 30-40 de ani încep să economisească mai mult, aceste segmente de clienți reprezentând aproape 20 la sută din totalul clienților persoane fizice, conform unui studiu al Băncii Comerciale Române (BCR).De asemenea, ponderea celor care aleg să economisească prin depozite la termen este în continuă creștere, arată sursa citată. ”Această evoluție arată că economisirea joacă un rol din ce în ce mai important în viața tinerilor și reprezintă un semnal pozitiv în ceea ce privește creșterea bunăstării tinerelor familii. Din punct de vedere al comportamentului de economisire, în prezent clienții tineri preferă să economisească în lei spre deosebire de sfârșitul anului 2012, când economiseau în egală măsură în euro și lei”, a declarat Anda Pastean, șeful Departamentului Dezvoltare Afaceri Clienți Persoane Fizice, BCR. Din punct de vedere geografic, trei din primele cinci județe sunt din Moldova (Suceava, Neamț și Bacău) la care se adaugă București și Prahova, însă în județele Argeș, Alba și Brașov se înregistrează cele mai importante creșteri în ultimul an din punct de vedere al volumelor atrase de la clienții cu vârsta de până la 40 de ani. ”Spre deosebire de sfârșitul anului 2012, când valoarea depozitelor deținute de bărbați reprezenta 59 la sută din valoarea totală a depozitelor deținute de clienții BCR cu vârste de până în 40 ani, în prezent femeile au recuperat decalajul și au ajuns să economisească în egală măsură cu bărbații”, precizează BCR. În ceea ce privește perioada de economisire, în rândul clienților BCR cu vârste de până în 40 de ani, se observă o creștere a perioadei de economisire de la termen de o lună la termen de 3 luni.
Irina Tracy
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















