Preturile la petrol doboara record dupa record pe piata mondiala. Nimeni nu se mai mira insa. Doar specialistii constata ca noul nivel este cel mai ridicat din ultimii… Anii se succed unul dupa altul, determinandu-i pe unii experti sa nu excluda posibilitatea ca tariful la baril sa atinga cifra astronomica, pentru ziua de astazi, de 100 de dolari. Un punct de vedere avansat, printre altii, de specialistii Deutsche Bank. Prognoza lor aparuta sub titlul -Fata in fata cu dezastrul- consemneaza faptul ca -preturile la titei pot ajunge la 100 de dolari barilul, daca vreun incident, vreo catastrofa sau vreo actiune de sabotaj va antrena reducerea livrarilor la export-. Acum, astfel de nenorociri au devenit un fel de evenimente cotidiene. In Irak, ieri, autoritatile de la Bagdad promisesera repunerea in functiune a singurului oleoduct care transporta petrolul spre beneficiarii straini. In Rusia, incertitudinea care continua sa planeze asupra viitorului companiei IUKOS, ce furnizeaza in afara tarii aproape doua miliarde de barili de petrol pe zi, intretine starea de nervozitate a pietei petrolului, blocand orice calmare a situatiei. In plus, Statele Unite si China nu inceteaza sa-si sporeasca cererile pentru -aur negru-. Dupa o pauza de 11 ani, Marea Britanie intentioneaza sa reia importurile de petrol. Marile industrii mondiale isi sporesc rezervele. Iar preturile cresc. Zilele trecute, presedintele Venezuelei, Hugo Chavez, estima ca 100 de dolari este un pret -cat se poate de normal- pentru un baril.
La toate acestea se adauga atitudinea Organizatiei tarilor exportatoare de petrol (OPEC). Creata cu scopul declarat de a controla piata petrolului, cartelul s-a dovedit incapabil sa faca fata situatiei actuale. Apelurile la calm nu mai conving pe nimeni. Se stie deja ca statele membre produc la capacitate maxima si ca mai mult nu se poate. Cu exceptia Arabiei Saudite. Dar un adaos de un milion de barili pe zi nu poate fi decat o solutie de moment. Pe acest fundal, OPEC intentioneaza sa solicite ajutorul Rusiei, unul dintre marii producatori mondiali de titei nemembru al OPEC. Pentru ca impreuna sa gaseasca o iesire din impas. Saptamana viitoare, OPEC are de gand sa convoace o mare reuniune internationala pe tema preturilor la petrol.
Animata de aceeasi dorinta de a linisti spiritele, Agentia Internationala a Energiei (AIE) a dat publicitatii ieri un raport, potrivit caruia cererea la titei a inregistrat o scadere pe piata mondiala. Motivul – incetinirea ritmului de crestere economica in SUA si China, cei mai mari consumatori de -aur negru- din lume. Totusi, noteaza documentul, este posibil ca fenomenul sa fie conjunctura, astfel ca, pana la sfarsitul anului, consumul mondial de titei sa atinga 82,2 milioane de barili pe zi. Luand in calcul aceste cifre, dar si alti factori determinanti pentru astfel de prognoze, agentia a anticipat pentru 2005 o crestere modesta a cererii la petrol de numai 1,8 milioane de barili, adica pana la 84 milioane pe zi.
Cu toate acestea, au avertizat specialistii, o calmare a preturilor este putin probabila. Iar de vina sunt numeroasele focare de tensiune care impanzesc globul pamantesc. De la Irak pana in Caucaz, unde conflictul din Georgia sau razboiul din Cecenia pot da oricand peste cap marile proiecte energetice. Si unde un rol central il ocupa proiectul de transport pe traseul Baku – Tbilisi – Ceyhan, a carui exploatare ar urma sa atinga cota maxima la inceputul anului viitor. Chiar daca tarile OPEC vor face imposibilul aproape, sporindu-si productia cu 1,2 milioane barili pe zi, preturile tot vor creste. Acum, barilul se vinde cu 45 de dolari. Cel mai ridicat tarif din ultimii 21 de ani. Se spune ca pana la sfarsitul acestui an se va ajunge la 50 de dolari barilul. Iar Ben Laden, cel mai cautat terorist al lumii, dusmanul numarul unu al tuturor, in frunte cu SUA, a promis alte si alte atacuri. Sangeroase si de proportii. Mai ales in Europa. In fata unor astfel de amenintari, pretul petrolului nu poate decat creste.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















