Home Politic Mirajul scaunului parlamentar infierbanta mintile liberalilor moldoveni

Mirajul scaunului parlamentar infierbanta mintile liberalilor moldoveni

DISTRIBUIŢI

Cu toate ca aliatii D.A. de la centru incearca sa finalizeze listele parlamentare comune fara prea mare tevatura, la nivelul organizatiilor teritoriale ale celor doi parteneri politici situatia nu se prezinta atat de roz, dar nu datorita unor eventuale lupte intre reprezentantii locali ai celor doi parteneri politici, ci mai curand starii tensionate sustinute de concurenta dintre taberele liberale, fiecare dornice sa-si impuna cat mai convenabil pretendentii pe listele cu pricina, pentru ca acestia sa acceada fara dificultati in legislativul urmatorilor patru ani. Liberalii moldoveni par a fi cei mai atinsi de microbul scaunului parlamentar, stabilirea listelor pentru candidaturile in cele doua Camere ale parlamentului inducand o adevarata -febra- la nivelul organizatiilor judetene ale acestora. Conflictul este generat de pozitiile ireconciliabile pe care s-au asezat reprezentantii celor doua parti: pe de o parte vechea garda formata din acei liberali cu unul sau mai multe mandate parlamentare si care ar dori sa se mai odihneasca pe bancile Parlamentului pana in 2008, de cealalta parte noul val care-si revendica o parte din ciolanul reprezentativitatii legislative, lipindu-le rivalilor pe spate eticheta nu tocmai onoranta de legume parlamentare sau acuzandu-i de -invarteli financiare-. In aceste conditii, pesedistii nici nu trebuie sa se mai osteneasca cu combaterea candidatilor liberali, colegii acestora de partid facandu-le o parte din munca. Deja conflictele locale au facut primele victime, controversatul Nini Sapunaru, doritor de nou mandat de parlamentar de Vrancea, reusind sa-si reduca la tacere contestatarii prin excluderea din partid a celui mai inversunat adversar al sau.

Politica ciocului mic in cazul vranceanului Nini Sapunaru

-Iesirile si parerile divergente- formulate la adresa deputatului Nini Sapunaru – fost protagonist al afacerii -Palmolive- si actual numar doi pe lista parlamentara a liberalilor vranceni – de catre presedintele organizatiei municipale PNL Focsani, Mihai Copaci, i-au adus acestuia drept recompensa un branci afara din partid, orchestrat de cel vizat prin intermediul unei sedinte de ieri a Biroului de Conducere Judetean PNL Vrancea, prin care s-a decis in lipsa excluderea carcotasului din partid. Fostul presedinte al organizatiei municipale contesta insa aceasta decizie, considerand-o nestatutara. -Nu se poate lua o decizie in lipsa persoanei respective. Cred ca este o razbunare a lui Sapunaru, care a observat ca organizatii ca cele din Focsani, Marasesti si Panciu nu au mai dorit nominalizarea lui la <o functie publica pe viata>. A fost patru ani consilier local, patru ani directorul general al Vamilor Romane, patru ani parlamentar si acum doreste sa fie tot el in capul listei. Implicarea lui in mai multe scandaluri face ca Sapunaru sa nu mai fie dorit de electorat-, sustine Copaci, in timp ce Nini Sapunaru pune acuzatiile fostului liberal pe seama -unor manevre din exteriorul PNL-. Pentru listele de candidati la alegerile parlamentare, BC-ul liberal a decis ca pe primul loc la Camera Deputatilor sa candideze presedintele PNL Vrancea, Cornel Momanu, urmat de Sapunaru. La Senat, liberalii vranceni nu au nominalizat nici o persoana, locul urmand sa fie ocupat, se pare, de presedintele filialei PD Vrancea, Jan Vraciu.

Criteriul performantei la locale, terfelit de unii…

La Neamt, liberalii sunt nemultumiti de impunerea pe primul loc la deputati a presedintelui filialei romascane, Dorin Ursarescu, caruia i se reproseaza rezultatele relativ slabe de la alegerile locale, el scotandu-l astfel din carti pe presedintele PNL Piatra Neamt, Serban Stratila, pana mai deunazi considerat principalul favorit pentru acest loc. La concurenta cu urmasii mai liberali ai Vrancioaiei, se gasesc colegii lor bacauani. Aici, tonul este dat de cei lasati in afara listelor, care s-au repezit la norocosii desemnati cu antecedente parlamentare, reprosandu-le prestatia mediocra depusa pana acum in legislativul Romaniei, sugerand totodata ca intocmirea listelor s-a facut nedemocratic. Printre cei mai inversunati contestatari, oamenii de afaceri bacauani Petru Placinta si Raducan Ion. -Doar personalitatile marcante pot aduce victoria liberalilor in alegeri. In schimb, mediocrii care au vegetat in parlament, altii care sunt putin cunoscuti de bacauani sau unii ce si-au facut invartelile financiare departe de ochii lumii, au prins oportunitatea unui fotoliu de deputat sau senator-, afirma acestia, dand ca exemplu cazul actualului deputat si presedinte PNL Bacau, Valeriu Gheorghe, caruia ii reproseaza -nu doar ca nu a adus prestigiu partidului, dar in dreptul realizarilor sale parlamentare pagina a ramas alba timp de doua legislaturi-. In prezent, pe primul loc in -schema- Aliantei PNL-PD Bacau s-ar afla fostul deputat Aron Ioan Popa, fost ApR-ist, in timp ce la Camera Deputatilor, cap de lista este multicriticatul Valeriu Gheorghe, urmat de Ioan Chiriac, fost vice liberal al CJ. Pe pozitia a treia s-ar afla actualul deputat democrat Vasile Nistor, urmat de bucuresteanca Georgeta Ionescu (sefa expertilor grupului PNL de la Camera) si fostul prefect Ioan Silviu Lefter.

… respectat de altii

Spre comparatie, atmosfera la nivelul liberalilor suceveni si vasluieni este mult mai linistita, cele doua filiale judetene respectand principalul criteriu de desemnare a candidatilor, rezultatele la alegerile locale. Astfel, la Suceava, pentru Senat lista va fi deschisa de Gheorghe Flutur, urmat de democratul Eugen Uricec si de liberalul Tiberiu Prodan. In cazul Camerei Deputatilor, Orest Onofrei (PNL), este secundat de Brandusel Nichitean (PD), iar pozitiile trei, patru si cinci (considerate eligibile) sunt ocupate de liberalii Dumitru Pardau, Mihai Sandu si Romica Andreica. Aliatii suceveni au insa un obiectiv electoral ambitios – obtinerea a cinci mandate de deputat si doua de senator, fapt care ar necesita aproximativ 50% din voturile electoratului din judet. La Vaslui, pe primul loc la Camera Deputatilor se afla Ion Vranceanu – liderul organizatiei judetene a PNL – urmat de Cristian Radulescu – presedintele interimar al organizatiei judetene a PD – si de Dan Marian – vice PNL Vaslui. Primul loc la Senat i-a revenit lui Valentin Ionescu – fost ministru al privatizarii, pentru cateva luni, in perioada 1996-2000 – urmat de Daniel Dragan, fost prim-vicepresedinte al PRM Vaslui.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.